Aberatii

Pălăria galbenă

Exercițiu de imaginație: un om își cumpără o pălărie galbenă și o scoate la plimbare în centrul orașului. Ce credeți că ar spune trecătorii? Mulți probabil nici nu ar băga-o de seamă. Ar trece nepăsători, cufundați în gândurile lor, fără să remarce coloratul detaliu vestimentar. Unii ar remarca poate că este utilă în zilele toride. Cineva chiar s-ar întreaba de unde a fost achiziționată. O doamnă ar băga de seamă că personajului nostru îi stă bine cu pălărie. O alta ar strâmba din nas pentru că este că este un accesoriu demodat. Un copil s-ar întreba dacă sub pălărie capul este acoperit de păr sau este chel. Un domn ar considera că extravaganța accesoriului denotă lipsă de respect pentru trecători. O domnișoară ar paria pe lipsa posesorului de gust: cine mai poartă galben în zilele noastre? Un băietan ar vedea-o ca pe o grozavă minge de fotbal: ar șuta-o cu putere pe carosabil. Un uituc ar crede poate că este luată chiar din dulapul său. Aceeași pălărie creează astfel deopotrivă motive de acreală și ciufuțenie sau de admirație, amuzament, creativitate. Un accesoriu banal ...
Citește mai mult »

Nedumeriri femeiești

Pentru mine cea mai grea parte din a fi femeie pare cea cu aranjatul. Am fost suficient de “chinuită” în copilărie încât să mă obișnuiesc cu rutine femeiești specifice: musai rochiță când mergem în vizită, pieptănat și păr strâns excesiv, astfel încât să nu intre în ochi nici dacă sunt atacată de o armată de mâțe nebune, asortat fundițele cu rochița și întotdeauna de pus șosete potrivite la pantofi. M-am obișnuit așadar cu indicii de gen, dar, deși le port ocazional, evit cât pot oja, tocurile, bijuteriile. Și m-aș tunde băiețește chiar mâine. De aceea nu înțeleg de unde dorința acerbă a bărbaților să-și complice viața cu chestii femeiești. De exemplu: Manichiura. Chiar nu pricep de ce ai pierde timp și energie să ai unghii pilite corespunzător și lăcuite regulamentar? Înțeleg în cazul profesiilor artistice, în care mâinile sunt protejate intens. Dar îmi și închipui un domn oarecare, proaspăt ieșit de la salon, care îi spune soției: “Să duci tu sacoșele astea în casă, că mie mi se ciobește lacul de pe unghii!” Pensatul și epilatul. Nene, sunt ...
Citește mai mult »

Breaking nails, adică news: jucaria la modă este foarte periculoasă!!!

Știu că zilele acestea altele sunt știrile cu titluri galbene și mesaje îngrijorătoare. Dar în plin teatru al absurdului nu ne prea rămâne altceva de făcut decât un cântec vesel să cântăm. Vreau deci să vă vorbesc despre acele jucării învârtitoare care ne vâjâie de ceva vreme în urechi pe stradă, în sălile de clasă sau cinema, acasă și în parcuri. Se numesc fidget spinners și deja dacă vedem un copil fără elice pe deget începem să ne întrebăm dacă nu cumva am accesat un portal de realitate paralelă din care va fi greu de ieșit. Gândite inițial pentru cei cu tulburări din sfera autismului, ADHD sau anxietate, jucărelele cu pricina au rolul de a-i ajuta pe utilizatori să se concentreze mai bine sau să-și controleze reacțiile generate de stres. Nu sunt așa noi cum par, au apărut inițial în anii ’90 și am citit studii care susțin că funcționează în scopul pentru care au fost create. Dar în zilele noastre au devenit precum piesele acelea bune pe care le asculți obsesiv la radio și încep a genera sentimente ...
Citește mai mult »

Karma

Merg în graba la un supermarket să cumpăr diverse. Ca să nu vă pun pe gânduri am început a o mie una cură de slăbire şi trebuie totuşi să mănânc ceva ce-mi place, iar azi poftesc la nişte ardei iuţi umpluţi cu ceva ce pare a fi brânză. De la Auchan. Evident că în cele 10 minute destinate cumparăturilor am mai înşfăcat diverse de pe rafturi. Ajung la casă, pun produsele pe bandă, iar în spatele meu apare un bunic cam de-un leat cu tata care face şi el acelaşi lucru. Scot portofelul şi constat că sacoşa mea intens refolosibilă lipseşte din poşetă. Mă întorc spre domnul în vârstă şi-l rog să-mi dea o sacoşă de plastic din spatele său. Omul, de o amabilitate contondentă, se întoarce,  scuipă vârtos pe degete, apucă o sacoşă din teanc şi mi-o oferă galant (conform standardelor din pușcării). Am avut un moment de panică, dar mi-a fost frică să protestez. Oricum îmi pare rău că nu ne-a filmat cineva: reacţia mea și a casierei la manipularea infamei pungi de plastic a ...
Citește mai mult »

O poveste despre dinţi. Sau despre frică

Pe vremea mea (maică!), tratamentul stomatologic al copiilor era un coşmar. Mergeai de mânuţă cu unul dintre părinţi până la policlinică unde stăteai la o coadă infernală citind afișele de propagandă medicală din sala de aşteptare şi auzind bâzâitul sinistru al aparaturii medicale. Pentru variaţie se distingeau periodic exprimări ale ţâfnei personalului medical, copleşit cu siguranţă de ritmul infernal de lucru. Când îţi venea rândul nu avea nimeni timp de pregătiri psihologice sau explicaţii, deschideai gura şi fie acceptai tratamentul, fie ieşeai din cabinet în puternice urlete motivaţionale pentru cei ce îşi aşteptau rândul şi pentru părinţii care jurau că nu mai pun piciorul acolo. Îi mulţumesc mamei mele pentru că a insistat să mă ducă în ciuda situaţiei deloc prielnice şi că a căutat continuu soluţii mai bune. Aproape inexistente, dar tot a găsit. Şi mulţumesc maşinii de propagandă că m-a ajutat mult în a duce o viaţă de adult sănătoasă: speriată de hidoasele afişe care tronau semeţe pe holurile policlinicii, nu m-am apucat nici de băut, nici de fumat. Păcat că pe atunci ciocolata nu ...
Citește mai mult »

Cercetătorii englezi şi cercetătoarea mioritică

Despre cercetătorii englezi se vorbeşte doar de bine. Când vrei să bagi un truism sau o glumă răsuflată, o asortezi cu sintagma “cercetătorii englezi au descoperit asta” şi gata, ai terminat cu demonstraţia. Am crezut că este un mit urban şi nimic mai mult. Până ieri, când mi-a apărut în feed un articol despre atractivitate, pentru că orice revistă care se respectă are câte unul pe săptămână. Pe lângă sfaturile ultraştiute (ruj roşu şi zâmbet la doamne, seriozitate şi unghii tăiate la domni), m-a surprins un element nou, cercetat temeinic de cine alţii decât prea-invocaţii cercetători englezi. Care ce credeţi că au descoperit? Că dacă bărbaţii poartă un tricou cu litera T inscripţionată pe piept, vor fi consideraţi atractivi de un număr mai mare de femei. Mai exact cu 12% mai multe decât dacă tricoul este purtat cu litera inversată. Am luat-o iniţial ca glumă, dar e pe bune, găsiţi detalii pe site-ul Universităţii în cauză dacă doriţi. Adică aici. Puteţi chiar contacta persoana care a coordonat proiectul şi solicita multiple alte informaţii. 12% nu e mult, dar poate ...
Citește mai mult »

Priorități și alte greutăți

Tare frumos ne-ar fi o viață lină, în care toate să vină într-o succesiune logică, firească, previzibilă, care să ne permită a le face față tuturor: să copilărim, să învățăm, să ne maturizăm, să muncim, să ne legăm, să facem copii, să pierdem, să îmbătrânim și să murim. Devenirea noastră este însă totalmente abramburită: uneori pierdem înainte să creștem, murim când încă mai avem multe de învățat sau nu ne maturizăm niciodată. Oricât am căuta o logică, lucrurile o pot lua razna în moduri pe care nici măcar nu putem cuprinde cu imaginația. Religia încearcă să ne spună că este de la păcate. Biologia, că e de la gene. Morala că este de la liberul arbitru. Realitatea este că oricum am da-o povara este uneori mult prea disproporționată să aibă o cauză plauzibilă și explicabilă. Ce facem așadar când toate vin pe capul nostru deodată, fără avertisment, fără pregătire prealabilă? În primul rând respirăm adânc, pentru că adesea primul semn al șocului sau neputinței este senzația că aerul nu mai vrea să intre în plămâni. În al doilea rând le ...
Citește mai mult »

Povești de adormit copiii

În fiecare seară am de spus o poveste: uneori dintre cele clasice, uneori dintre cele inventate de mine, alteori ceva nou, cu temă dată. Ieri, după o zi furtunoasă (la propriu) și obositoare (tot la propriu) a trebuit, cum altfel, să alcătuiesc o întâmplare cum alta n-a mai fost, despre un om și telefonul lui. Mi-era somn, creativitatea mă părăsise de multișor, cuvintele luaseră și ele calea exilului așa că a ieșit după cum urmează: A fost odată ca niciodată un om care avea un telefon magic. Dacă își dorea să ajungă undeva, pur și simplu dădea un telefon și era acolo: voia la spital, suna și ajungea mintenaș, voia la Poliție, la fel, visa la cazare într-un hotel fițos de pe malul mării, telefona și era deja în camera lui. Doar că omul și-a dat seama că telefonul lui nu funcționa și pe Lună. Așa că a construit o rachetă ultra-rapidă pentru a instala și acolo un post telefonic. Ajungând pe Lună, omul și-a dat seama că telefonul a devenit inutil, dar l-a păstrat ca soluție de ...
Citește mai mult »

Orfelinatul de idei și banca de promisiuni

În anul de grație 2017 avem câte o aplicație pe telefon pentru orice: plăți, numărat calorii, gestionat bugete personale, urmărit activitatea sportivă sau forma fizică. Nu știu alții cum sunt, dar mie îmi lipsesc totuși două astfel de ajutoare: 1. Banca de promisiuni Ca orice om promit destul de multe, uneori știind că degeaba, alteori sperând că nu. Mă gândesc că dacă aș avea la îndemână o lista frumoasă cu promisiunea făcută, timp alocat, persoana beneficiară, eventual și “victimele” colaterale, rata de succes ar fi mai mare. Și mai frumos ar fi să putem vedea promisiunile altora, măcar în ceea ce ne privește. Astfel, cei mai sensibiloși (ca mine) ar scăpa garantat de sentimente culpabile. 2. Orfelinatul de idei Nu știu dacă este norocul meu sau o realitate globală, dar sunt înconjurată de o efervescență creativă. Zboară în jurul meu o multitudine de idei, unele crețe, altele foarte generoase ca aplicabilitate. Totuși o mică parte a lor ajunge să se materializeze. Ar fi grozav dacă măcar câteva dintre cele imaginate sau pe cale de a fi create ar putea fi adoptate de ...
Citește mai mult »

Partea plină a paharului

Zilele acestea sunt criminale ale bunei dispoziții. În primul rând o viroză nesuferită se joacă cu nervii, gâtul și sinusurile mele. Se întâmplă, trecem peste. În al doilea rând frigul de afară îmi distruge speranțele de a mânca fructe din puținii pomi rămași în curtea Neacșu. Recolta este compromisă pentru al treilea an la rând, ba de grindină, ba de îngheț. În al treilea rând RADET ține cu viroza. Nu știu cum rezistă bucureștenii în apartamente, eu mi-am petrecut patru ore azi într-unul și deja aveam țurțuri la nas. Ca un maestru al gândirii pozitive ce mă aflu, am purces la a contracara cele trei motive de nefericire punct cu punct, transformând lămâile într-un grozav Limoncello: 1. Profitând de scurta ședere la București am aprins luminițele bradului de la Crăciun și le-am savurat împreună cu un ceai parfumat. Parcă am auzit și clinchetul zurgălăilor, dar e posibil să fi fost de la febră. Dacă mă concentram sigur primeam și cadouri! 2. Ajunsă la Domnești am aflat de la televizorul cel mare și inutil că în două zile apare la Disney ...
Citește mai mult »