Articole din June, 2020

Copiii cresc oricum

Mă fascinează puzderia de articole despre puericultură și educație aruncate online: primul caca la oliță – precoce sau tardiv, laptele matern – superaliment vs blamatul lapte praf, purtarea în sistem în brațe sau în cârcă, oriunde numai în landou nu, fesul potrivit – lână sau bumbac, diversificarea – la 6,8,10,12,24 de luni și lista poate continua la infinit. Am doi copii, vă jur că evitam și discuțiile din parc pe temele de mai sus pentru că mă plictiseau teribil. Am alăptat, i-am purtat, i-am pus și în landou, folosesc ambii cu succes buda, Slavă Domnului!, sunt sănătoși deși cu siguranță n-am respectat toate recomandările OMS, NATO, ONU, Hertei Căpraru, Jack Newman și ale celei mai cunoscute bloggerițe autohtone. Văd o gămadă de energie risipită pe vinovății închipuite. Ai născut prin cezariană? Copilul tău va fi bolnăvicios. Îi dai lapte praf? Îl faci obez și plin de carii. Landou? Depresie, nene! Și mi se pare trist, neconstructiv, absurd. Fiecare copil vine pe lume într-un context unic. Financiar, familial, medical, personal suntem extrem de diferiți. Iar natura a avut grijă ...
Citește mai mult »

Copii, câini, pantofi puţin uzaţi

După cum ştim a apărut o nouă categorie de vedete: cele ale online-ului, cumva cartonate întrucât nu știu neapărat să facă ceva anume, dar le iese de minune să pară că ştiu. Una dintre acestea, o ilustră necunoscută la noi, Myka Stauffer, este prinsă în această perioadă într-un scandal deloc uşor de digerat. Practic youtubăriţa respectivă, mamă de patru copii, care a mai adoptat între timp un al cincilea, a anunţat că renunţă la procesul de adopţie din cauza cerinţelor speciale pe care le necesită respectivul copil. Vorbim despre un băiat de 4 ani şi jumătate suferind de autism. Deloc simplu de crescut aşadar, când în casa ta mai sunt alti patru pitici, unul dintre ei abia născut. Dar cumva profitabil ţinând cont că femeia făcea bani din a-şi etala frumoasa familie în Social Media. Opinia publică se revoltă si pe bună dreptate. Dincolo de dificultăţile pe care le induce îngrijirea unui copil autist, acesta nu este totuşi o bucată de mobilă pe care să o muţi de colo-colo, singurul care ar putea păţi ceva fiind parchetul. ...
Citește mai mult »

Educația sexuală – necesitate sau pericol?

Cât am scris textul de ieri, copilul mic a lucrat puțin pe caietele din defuncta clasă pregătitoare. Vacanța e lungă, semestrul doi a fost cam scurt, îi prinde bine să aibă ceva activitate structurată că de joacă nu duce lipsă! La exercițiul (de mai sus) care cerea descoperirea cuvintelor din careu, tipul meu preferat – mi-aș fi dorit să existe și pe vremea mea – evident că nu m-am putut abține: – Uite, sân, acolo pe verticală! – Ce e aia? – O țâță! Pentru că despre țâțe știm. Au și pisicile, și câinii când îi verificăm de căpușe și ratăm identificarea. Sâni au doar femeile intelectuale! 🙂 Lăsând gluma la o parte, discuția mi-a amintit despre amplele și secile dezbateri despre educația sexuală. Este sau nu nevoie de ea? În primul rând trebuie să punem lucrurile în context. Pe cât de consumator de mizerii televizate în care sexualitatea face parte integrantă e românul și pe cât de tare și mult invocă organe sexuale în înjurăturile sale, altminteri taxează imediat ceea ce i se pare “vulgar”. Ipocrit, dar adevărat. În ceea ce privește totuşi sexualitatea ...
Citește mai mult »

Încă nu este bine

În plină carantină, pe când eram cu toţii blocaţi în case, iar escapadele către supermarket cereau foaie de parcurs, ne-am hrănit speranţele cu îndemnul că totul va fi bine. Că lucrurile vor reveni la normal, iar viaţa ni se va însenina din nou, exact aşa cum după ploaie vine curcubeul. De atunci au urmat două etape de relaxare, dar lucrurile sunt departe de a fi bine. Am renunţat la foi, am păstrat măştile, am început să ne revedem prietenii. Curcubeul ezită totuşi să apară: cazurile noi de îmbolnăvire cresc alarmant, iar economia suspină dureros. Pe străzi însă juri că ce a fost greu a trecut deja. În magazine este nebunie, nu ştiu cum ne-am descurcat trei luni cu ele închise. În parcuri lumea se plimbă umăr la umăr. Vama Veche e ca în zilele bune, mai nou şi în mall-uri se înghesuie lumea. Lipsesc nişte moaşte foarte populare, ca tabloul să fie complet. Pot înţelege apetenţa oamenilor de a ieşi din casă, de a merge la cumpărături, de a pleca în vacanţe. O am şi eu, n-am sa ...
Citește mai mult »

De ce fug copiii/ adolescenții de acasă?

Statisticile spun că o mare parte a disparițiilor de copii, adică 90%, sunt plecări voluntare a acestora de acasă. Chiar eu îmi amintesc de un băiat blond care avea cam 14 ani, fugit imediat după Revoluție dintr-un sat din Bărăgan și aciuat în centrul orașului meu natal, căruia îi mai dădea mama de mâncare și încerca să-l convingă să se întoarcă acasă. Dar între bătăile tatălui alcoolic și cerșitul de mâncare, copilului i se părea întotdeauna mai suportabilă partea a doua. Zilele trecute pe Facebook era distribuită masiv poza unei fete din Brașov, dispărută conform spuselor mamei, dar plecată de acasă din propria voință, conform declarațiilor “victimei” din comentarii. Poliția cunoaște cazul, Social Media nu-l va închide așa ușor. Fata se revolta că o țară întreagă o cunoaște acum și așa, mama o implora să se întoarcă. Un caz ca o telenovelă pentru publicul larg, dar cu siguranță foarte dureros pentru cei implicați. De ce fug, așadar, copiii de acasă? Există mai multe cauze, legate de contextul familial și de personalitatea celor care aleg o astfel de măsură. În ...
Citește mai mult »

Ai grijă ce îți dorești, că s-ar putea să se întâmple!

Când am scris acest text, despre casele și acasele noastre, nu știam câtă dreptate am. Cât de greu va fi totul, cât de mult voi savura începutul și cât de frustrantă va fi continuarea. Mi-am dorit așadar să avem un proiect tihnit, îndelung gândit și pritocit. Și așa s-a dovedit a fi. Renovarea acelui apartament a început ca toate celelalte demersuri din acest an. Greu, cu pauze lungi și dese, cu sincope de comunicare, cu pesimism. Lucrurile s-au mai dezmorțit acum, dar deja îmi e frică să sper. Pe lângă greutăți, totuși stilul 2020 a adus și ceva nou: un soi de gândire magică. Nu credeam că vom supraviețui atâtea amar de zile arestați la domiciliu, dar am făcut-o. Nu speram să ne întoarcem la o normalitate, fie ea și aproximativă, dar a sosit și ea. Așadar o vom face și pe asta: un nou acasă, mai apropiat de școlile copiilor, de pulsul Capitelei, de nevoile noastre actuale și viitoare. Pozele ilustrează actualele lucrări. Au dispărut ușile, pentru că a devenit prohibitiv să recondiționezi, mai bine cumperi ceva nou. Parchetul ...
Citește mai mult »

Din nou despre schimbare

Unul dintre cele mai invocate subiecte de dezvoltare personală și consultanță organizațională este schimbarea. Se vorbește despre ea ca despre un Sfânt Duh pământenesc și nu degeaba, cu siguranță este o constantă a existenței fiecăruia dintre noi. Dar nu se vorbește neapărat corect. Pentru că schimbarea voită, conștientă, este greu spre imposibil de implementat. Iar ceea ce noi numim schimbare se dovedește, de fapt, doar un proces adaptativ la modificările care apar în exteriorul nostru. În proiectele de consultanță, sunt extrem de vizibile aceste coordonate: atunci când îți propui să schimbi ceva reușești rareori și necesită eforturi supranaturale. Apoi inevitabil apar dezechilibre, modificări nedorite și greu de anticipat în alte zone care nu necesitau intervenții. Organizațiile sunt organisme complexe, greu de cunoscut în profunzimea lor, de aceea astfel de soluții trebuie privite cu mult scepticism. Ce poate face totuși un consultant? Niște mecanisme funcționale fără neapărat să le schimbe pe cele existente, identificarea verigilor slabe și, mai ales, a zonelor de potențială creștere. Nu poate intra totuși cu picamerul și demola în speranța unei reconstruiri durabile decât dacă ...
Citește mai mult »

Şoarecele şi pisica

O poveste de seară inspirată de Cleo, aka Miss Fulgişor sau Miţa Mică: “Aşadar a fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nici nu s-ar povesti, un pui de pisică abandonat (sau poate pierdut) la un colţ de stradă. Şi puiul din povestea noastră era atât de mic… cam cât un ibric pitic. Încă încă mai sugea la mama lui și încă nici să meargă nu știa prea bine. Iată-l aşadar singur, trist, flămând și speriat, miaunând încetișor pe un petec de iarbă de la marginea drumului. Au trecut pe acolo oameni mari, copii, câini, chiar și alte blănoase ca el. Nimeni nu i-a auzit plânsul și nu i-a văzut supărarea. Pe când puiul nostru credea că nu mai are vreo scăpare și că i se apropie sfârșitul, i s-a alăturat un șoricel puțin mai mic decât el, despre care nu știa că ar putea fi cina și micul dejun. Văzându-l flămând și slăbit de puteri, șoricelul i-a adus, așa cum a putut el, picături de lapte de la ferma din apropiere. După ce l-a întremat puțin, l-a ...
Citește mai mult »

Cosânzeana

Nu știu dacă v-am mai povestit, m-am născut și am crescut într-un bloc comunist dintr-un mic oraș de provincie. O copilărie frumoasă, cu puține lipsuri, în ciuda vremurilor, dar cu frustrările aferente: defilări, practici agricole, cules frunze de dud și cărat maculatură sau sticle la școală pentru planul cincinal. În micul bloc cu patru etaje, ne știam viața unii altora mai ceva ca acum cu Social Media. Iar la etajul doi stătea o familie cu un singur copil, băiat, mult mai mare ca noi. În ciuda a ceea ce veți citi ulterior, băiatul ăsta m-a ajutat întotdeauna. Îmi aduc aminte că plângeam odată pe casa scării pentru că am reușit să stric agrafa care îmi ținea bretonul. N-aveți idee cât de greu se găseau chestiile astea mici și frivole. Ei bine, el a reușit să o repare. Tot el, pentru că lucra la Telefoane, a pus un fir luuuung la cel din apartamentul nostru, astfel încât îl căram cu noi peste tot spre disperarea părinților: în baie, bucătărie, dormitor. Aveam practic mobilitate a telefoniei în vremuri ...
Citește mai mult »

Școala (online) spre final

Mâine este ultima zi de clasă pregătitoare a copilului mic. Copilul mare pare că a terminat de mult clasa a XI-a, se ocupă acum de Porțile (Virtuale) Deschise ale colegiului în care învață. A fost un an școlar memorabil, asta este clar. A debutat pentru noi cu un doliu, a continuat frustrant și a devenit agonizant de la jumătatea lui martie, momentul în care toată lumea a intrat pentru un termen neprecizat atunci, în case. Clasa pregătitoare, de care mi-a fost extrem de frică, este exact așa cum se povestește: poate fi plictisitoare pentru unii, incomodă pentru alții și chiar o provocare pentru anumiți copii. Este o etapă bună, care chiar pregătește, dar păcătuiește, ca oricare alta din învățământul tradițional printr-o inflexibilitate pe care doar învățătoarele bune reușesc să o depășească. Pentru că da, când sistemul nu este cel mai pregătit, omul sfințește locul. Trebuie totuși să dau și Cezarului ce-i al lui (și nu vorbesc despre copil acum, ci despre școala românească 🙂 ) deja se lucrează multidisciplinar, științele sunt integrate cu matematica, se vorbește despre dezvoltarea personală ...
Citește mai mult »