Articole din November 5th, 2019

Când Universul conspiră pe dos

”Când îți dorești ceva cu adevărat, tot Universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău.” zicea Coelho într-o carte atât de motivaţională încât a citit-o chiar şi Gigi Becali. Ei bine, eu sunt, şi de această dată, excepţia. Nu la cititul cărţii, am bifat-o şi eu prin tinerețe, trebuie să recunosc că-l invidiez pe autor pentru creativitate şi capacitatea de a scrie publicului larg. Ci la partea în care întreaga lume conspiră întru atingerea viselor mele. De ceva vreme mă încearcă vinovăţii legate de modul de viaţă. Altminteri am cea mai plictisitoare existenţă, sa nu vă închipuiţi picanterii, dar mănânc aiurea, fac doar cei 5000 de paşi obligatorii şi nici pe ăia întregi, îmi dau cu niscai vaxuri pe piele, dar nici la capitolul skincare n-am timp de răsfăţuri majore. Iar visul meu din totdeauna a fost să fiu disciplinată ca o sportivă. Fără părți pufoase, în formă (nu mă refer la cea de cozonac), energică. Am început aşadar cu paşi mici, ceea ce sfătuiesc pe oricine. Primul a fost să nu mai folosesc liftul la coborârea celor opt etaje ...
Citește mai mult »