Articole din October, 2019

Pașii înapoi duc înainte

La tăţi ni-i greu, asta e clar! În viaţa noastră apar tot felul de perioade şi stări, ne e bine sau rău, construim, demolăm relaţii, case, oameni. Ne încărcăm de responsabilităţi doar ca să simţim că trăim, amânăm, grăbim sau trăim în scenarii, nu în realitate. Ne îndepărtăm de situaţii, de oameni care ne-au stat alături, de casă şi, mai grav, ne depărtăm de noi cei autentici, aşa cum suntem dezbrăcaţi de măşti sociale, haine şi etichete, aşteptările altora sau plagiatele noastre. La începutul lui septembrie, între listele cu activităti şi cumpărături ale începutului de an şcolar, înspăimântată că o iau iar de la capăt cu unul şi trebuie să o scot la capăt cu altul, am simţit cum îmi fumegă capul. Cum trăiesc excesiv nişte etape importante, dar nu de viaţă şi de moarte şi uit să mă bucur de ceea ce îmi place cu adevărat. Nu cred că sunt singura. Sau poate că da, restul părinţilor adorând să cumpere învelitori de caiete, să aleagă Tempera potrivită şi să caute meditatori pentru a suplini lipsa de interes ...
Citește mai mult »

Plus/ minus

În profesia mea, îmi dau seama despre dificultatea unor potențiale proiecte de recrutare după modul în care îmi sunt descrise: dacă cei din fața mea au multe cerințe pozitive (“candidatul să știe tehnologia x, să fie muncitor și comunicativ”) atunci vorbim despre proiecte noi. Dacă apar preponderent cerințe negative (“să nu întârzie, să nu aibă probleme de adaptare, să nu fie introvert”) atunci vorbim despre proiecte vechi, care au trecut deja prin câteva serii de insuccese. În viața personală este la fel. Veți observa că oamenii încercați de viață și greutăți, au tendința de a-și dori negații: ginerele să nu bea și să nu fie violent, copiii să nu aibă necazuri sau boli, în general să nu vină vremuri grele. Social stăm la fel: ne dorim politicieni care să nu fure și să nu fie proști. Ați zice că nu-i o mare problemă asta și că încerc să despic un fir invizibil în patru părți egale. În realitate lucrurile nu stau chiar așa. Profesional vorbind, eu știu că proiectele care tind să fie definite negativ eșuează în marea lor ...
Citește mai mult »

Sunt ca un tank

În caz că nu suntem prieteni de Social Media, trebuie să vă mărturisesc că sâmbătă am fost la concert 5Gang. Și nu oriunde, ci la Craiova, orașul natal al lui Selly. Motivul: copilul cel mic este mare fan și pentru că în general el n-a prea primit tratamente preferențiale, ne-am gândit să-i facem acest hatâr. Inițial am vrut să mergem la Brașov, și astfel bifam și o ieșire mai amplă în familie, dar ar fi însemnat să lipsească o zi de la școală și nu era tocmai un semnal pe care să ne dorim să i-l transmitem. Prima întrebare pe care am primit-o de la cunoscuți atunci când ne-am anunțat intenția de participare a fost “nu-i cam mic să meargă la concert?” Ce să zic, pe vremea celui mare, Cleopatra Stratan umplea săli cu prichindei de 3-5 ani. Acum 5Gang are un public de 5-10 ani. Astea sunt trendurile, ne aliniem măcar la unul în speranța că debifăm multe altele. A doua: dar nu ți se par mesajele lor periculoase? Copiii noștri cresc înconjurați de mesaje de tot soiul. Nu ...
Citește mai mult »

Colivă pentru morți și zâmbete pentru vii

Sâmbătă închei încă 40 de zile neagre din viaţa mea. A fost şi rămâne o perioadă cu adevărat întunecată sufleteşte, deşi recunosc că asemeni tuturor celorlalte dolii din viaţa mea, mi-a fost imposibil să umblu în haine cernite din cap până în picioare. Şi aşa, aflându-mă prea departe de paleta coloristică uzuală, am simţit cum oamenii au avut tendinţa de a mă evita. Culorile închise blochează comunicarea într-o perioadă în care ai nevoie de cei din jur şi sunt pretenţios de purtat. Ce frumos ar fi un doliu bleu! Despre traume am tot scris, mă pricep destul de bine, dat fiind că le-am gustat din plin. Şi despre doliu am mai scris, îi cunosc prea bine negriciunea. Nici de data asta n-a fost foarte diferit. Aceleaşi rutine pe care le-aş fi făcut şi nu-şi mai găsesc obiectul, urmate de confuzie şi nervozitate. În ciuda faptului că am funcţionat în tot acest timp mi-a fost greu să mă concentrez şi de multe ori pur şi simplu am abandonat activităţi importante. Am plâns în momente total nepotrivite, am râs ...
Citește mai mult »

Ce nevoi are un copil pentru a creşte sănătos?

Textul de astăzi se datorează unui prieten vitual, căruia îi mulţumesc pe această cale. M-am întors ieri în timp cu 16, respectiv 6 ani în urmă, atunci când viaţa (sau, mai bine zis, soţul) mi-a oferit câte un mândru și voinic urmaş. Ambele au fost perioade minunate, totuși de tristă amintire din punct de vedere economic, dar asta nu ne-a împiedicat să cumpăram o grămadă de chestii de care ne-am chinuit apoi să scăpăm: pătuţuri, landouri, gadget-uri, haine de tot soiul. De folosit, au fost puţine. Ambii au preferat sistemele de purtare (la cel mare nu apăruseră încă cele ergonomice, dar văd că se ţine drept în cei peste 1,80 ai lui) şi prin urmare hainele comode, cu totul, ca să nu iasă bulendrele şi să se boţească la spate. Ambii au preferat să doarmă cu mine, şi au halit de la mama natură, iar mie mi s-a părut cea mai comodă soluţie, deşi deseori m-am simţit prizoniera unor stomacuri mici şi nărăvaşe. La Cezar m-a ajutat totuși la începutul diversificării un aparat cu aburi pentru că la ...
Citește mai mult »

Dictatura ne-angajabililor

În urmă cu ceva timp exista un refren al managerilor toxici în piaţa muncii autohtone. În ştiţi: “nu am neapărată nevoie de tine ca angajat, aşteaptă oricum încă zece mai buni la uşă”. Era unul neproductiv şi oricum fals, pentru că în istoria recentă n-a fost niciodată coadă la porţile firmelor româneşti, iar motivele nu ţin neapărat de factori economici sau sociali, cum se speculează. După cum se bagă de seamă, cozile mari sunt mereu la ghişeele care eliberează paşapoarte. Acum, după ce ziarele şi emisiunile de ştiri au bătut apa în piuă cu criza de personal, s-a schimbat kalimera: candidaţii toxici atuncă spre departamentele de recrutare un soi de “la noi e puterea, noi dictăm regulile”. Ceea ce este tot fals, că până la urmă atât candidatul cât şi firma au propriile procese de selecţie, dar dacă stăm să ne gândim, fără joburi, nu sunt nici oferte de selectat. În schimb dacă nu există candidaţi, apar procese automatizate sau comasate, redesign de departamente şi multiple alte artificii organizaţionale. Şi da, există apoi alte arii geografice ...
Citește mai mult »

#Branding

În dimineaţa asta, aflându-mă iar în traficul motivant şi dătător de boli ale minţii din zona Bragadiru-Prelungirea Ghencea, am constatat ce bine se pricepe românu’ nu doar la politică, fotbal, resurse umane, mai nou chiar matematică, dar şi la marketing. Dau doar trei exemple, pentru simetria scrierii, dar vă aştept şi pe voi cu altele în comentarii. Poate iau notițe americanii! Primăria Capitalei care este ea gospodină şi implicată în toate, a decis ca pe toate autobuzele STB să scrie mare numele său dimpreună cu cel al consiliului general care înţeleg că e mai aparte şi merită menţionat ca atare. Şi când zic mare, e uriaş, probabil că a fost chiar testat dacă se vede din Spațiu. Cu siguranţă că există un motiv bine întemeiat ca ferestrele autobuzelor să aibă acest minunat însemn, cert este că în dimineţile răcoroase de toamnă, când sticla lor este aburită şi oamenii stau înghesuiţi ca în conservă, nici că se poate crea o imagine mai reprezentativă pentru instituţiile ale căror nume se iţesc mândre printre şiroaiele de apă. În aceeaşi zonă, în ...
Citește mai mult »

18 ani împreună la bine și la greu

În urmă cu 18 ani îl renovam. După intense și deprimante căutări, găsisem apartamentul luminos, spațios, stradal și cu tot ce-i trebuie în preajmă, exact așa cum visam în planurile noastre! Doar că după mutarea fostei proprietare, ne-am dat seama că am subestimat serios bugetul stabilit inițial pentru meșteri și decorațiuni. Multitudinea de covoare remarcată la vizionare ascundea un linoleum odios, iar grupul sanitar căruia îi lipsea becul, o adevărată încăpere a groazei. Așa că am stat cu el aproape gol timp de doi ani, până la apariția primului urmaș. Asta e frumos la tinerețe: iubirea umple orice – stomacul, casele goale, sufletele și dulapurile! 🙂 Acum 5-6 ani am mai avut o tentativă de a-l vinde. Îmi era greu să trăiesc împărțită între două case și credeam că eliminând una de pe listă va deveni mai ușor. Acum realizez că ne-am răzgândit la timp. De data asta, însă, chiar a venit vremea. Nu pentru că nu ne mai încape, ci pentru că cei mici sunt mari acum, iar nevoile lor și ale noastre sunt altele. Nu ...
Citește mai mult »

Ce mai cară distinsele doamne după dânsele

De când cu garderoba monocromă am scos de la naftalină geanta de scutece, cum îi spuneam eu, achiziționată pe când eram proaspătă mămică de doi și menită să aibă volumul unui geamantan, dar aspectul elegant de poșetă. Are așadar niște ani și a văzut multe. Ei bine, ridicând-o zilele acestea am simțit că, de fapt, îmi pică mâna cu tot cu antebraț. Investigând situația am constatat că nu e de la reumatism sau osteoporoză cum ar exista tentația să credem la vârsta mea. Pur și simplu geanta chiar cântărește cât un geamantan cu tot cu chinez în el. Așa că am golit-o și am făcut inventarul, ca o demonstrație sociologică a faptului că noi, femeile, avem o genă a masochismului. Nu doar că ne smulgem părul de pe corp (decent spus ne epilăm), ne jupuim pielea de pe față (se cheamă peeling) și ne injectăm în jurul ochilor, dar suntem capabile să cărăm pe un umăr greutatea noastră în obiecte comasate prin câțiva centimetri pătrați de material. Carevasăzică ieri poșeta mea Furla (*)  conținea după cum urmează: – cosmeticale, ...
Citește mai mult »

Există proști cu diplomă și deștepți neatestați

Cumva, de când a început școala, mă tot lovesc de discuții care se învârt în jurul necesității diplomelor de absolvire. Sunt ele importante? Sunt esențiale în devenirea noastră profesională? Putem să avem o carieră de succes în lipsa lor? Înainte de a răspunde fac încă o dată precizarea clasică pentru băieții mei: școala, și implicit diplomele care o atestă, nu sunt negociabile în familia noastră. Le vreau în cutia cu acte! 🙂 Să o luăm cu începutul: ce atestă o diplomă de absolvire? Obținerea unei patalamale este (cel puţin în teorie) dovada învățării unor conținuturi și a unor deprinderi considerate a fi esențiale pentru un ciclu de învățare. Există, după cum ştim, instituţii care gestionează toate aceste formalităti şi care se constituie ca un garant al faptului ca acea diplomă nu este o simplă hârtie, ci una cu un caracter oficial. În practică însă, învăţarea formală a unor conţinuturi şi deprinderi nu garantează că persoana respectivă le va putea folosi creativ şi eficient în profesia sa. În plus, nici cei care proiectează aceste ţinte educative nu ştiu întotdeauna să aleagă ...
Citește mai mult »