Articole din September, 2019

Ce înseamnă “neatractiv” în piața muncii

Observam zilele trecute într-o postare pe LinkedIn că unele departamente de HR încă gândesc lucrurile rudimentar și înapoia timpurilor, făcând acolo referire inclusiv la cele care, deși reprezintă firme neatractive în piața muncii, vor să externalizeze recrutarea bugetând salarii de subzistență. Probabil asta ne va tăia definitiv de pe lista de potențiali furnizori de servicii, dar așa cum am declarat public în numeroase rânduri, oricum puține astfel de departamente ne (mai) cheamă la negocieri. ”Ce înseamnă firmă neatractivă?” m-a întrebat acolo cineva și pe bună dreptate. Neatractivitatea există în piața muncii dintotdeauna, doar că azi o îmbrăcăm în termeni pompoși când vine vorba despre organizații. Nu mai putem spune că au management varză sau că sunt praf, ci o dăm diplomat în lipsa brandului de angajator. Și candidații pot fi neatractivi, și nu la fizic mă refer, dar nu mai este corect politic să recunoaștem, putând fi astfel acuzați de atitudini discriminatorii. Să o luăm așadar pe rând. Ce înseamnă o companie/ organizație neatractivă? Este simplu: o firmă care nu poate atrage talente. Le respinge încă din anunțul de angajare cu formulări ...
Citește mai mult »

O lume mai bună cu oameni ne-buni

Nu este părinte să nu spere ca ai lui copii să trăiască într-o lume mai bună, mai prosperă, mai liniștită. Cel puțin noi, decrețeii, perpetua generație de sacrificiu, sătui de piedici și neajunsuri, avem acest discurs adânc întipărit în mentalitate. Să le fie mai bine, sperăm mereu, dar cumva uităm coordonatele concrete ale conceptului, transformând visul nostru într-o veritabilă utopie. Pentru că lume mai bună nu poate să înseamne o lume în care stăm cu toții permanent sub cocotieri cu un suc rece. În care nimeni nu face nimic, dar pică din cer bani și cupoane de reduceri. În care toate fetele sunt prințese cu program după bunul lor plac și băieții persoane de succes care nu fac nimic pentru asta. O lume mai bună înseamnă, de fapt, drepturi egale și șanse egale, indiferent că ești din Poplaca sau Cluj, fata lui Băsescu zis Petrov sau a lui Nea Ilie zis a lu’ Groparu. Asta înseamnă educație formală de calitate în orice colț uitat de lume, meritocrație, dezvoltare economică, socială, culturală. O lume mai bună înseamnă aer respirabil, apă ...
Citește mai mult »

Viața merge înainte

Zilele acestea am auzit multe promisiuni și lecții învățate din partea celor apropiați. “Să mă bucur de viață”, “să nu mai amân”, “să fiu mai bun”. Sunt firești, momentele de criză – și doliul este unul zdravăn – predispun la creșteri exponențiale de motivație. Dar schimbarea autentică cere mai mult decât atât și de aceea cele multe astfel de propuneri mor și ele, încă din fașă. Doliul are trei lecții mari și late, evidente pentru toți și ignorate în mod generalizat. 1. La nivel macro suntem insignifianți, importanța și valoarea noastră este dată de micul nostru univers familial și social. Că mai suntem sau nu, soarele răsare zilnic, plouă sau e soare, copacii cresc, se nasc copii, proiecte, relații, sentimente. Dacă am conștientiza asta, multe dintre orgolii nu și-ar mai găsi obiectul, iar prioritățile personale ar urma ordinea firească. 2. Luăm cu noi un rând de haine și un soi de dulap cu mânere. Iar tot ce rămâne în urmă are o regulă evidentă: cu cât este mai mult, cu atât învrăjbește și desparte mai tare. 3. Viața nu îți ...
Citește mai mult »

Tata

Amintiri: Și-ar fi dorit un băiat, am apărut eu. Motiv pentru care am avut mai mulți pantaloni decât rochii și mă ducea cu regularitate la meciurile importante ale echipei din urbe. Acolo am învățat primele asocieri creative de cuvinte. La botezul lui Cezar, într-o atmosferă destul de încărcată și cumva premonitorie de evenimente triste, l-am luat la dans. M-am bucurat atunci și mă bucur și acum că am făcut-o, a fost ca o plasă invizibilă de siguranță. Prin vară l-am scos ad-hoc într-un parc. Era deja foarte bolnav, vag și rar conștient de personajele care îl însoțeau, dar a cules frunzele uscate ca în zilele bune din curte și l-a protejat constant pe cel mic de pericole închipuite. Cea mai frecventă întrebare a lui din ultimii ani a fost “Unde este Cristi?” MC avea deja programul lui și când apăream seara fără el acasă aveam de dat, inevitabil, explicații. Când s-a mutat la noi dulapurile lui erau ca în pozele de prezentare, cu toate hainele așezate la dungă. Când s-a îmbolnăvit îmi era imposibil să-i găsesc șosete împerecheate sau pantofi ...
Citește mai mult »

Poate cel mai mare risc în parenting

Săptămâna trecută am fost la un workshop foarte interesant de psihologie sportivă. Printre multe alte confirmări utile, am aflat şi câte ceva la care nu m-am gândit până acum. Ba chiar m-am șocat și speriat în același timp aflând că cel mai mare risc în cariera din acest domeniu al băieţilor nu este reprezentat de accidentări, aşa cum mi-am închipuit eu în naivitatea mea. Și nici pierderea motivaţiei generată de multiplele frustrări ale parcursului deloc uşor. În mod surprinzător, abandonul drumului spre performanţă este cauzat de ceva mult mai poetic şi greu de pus în indicatori: îndrăgosteala. Plăcerea de a iubi romantic, coroborată cu dorinţa de a face pe plac persoanei respective este aşadar principalul motiv pentru care sportivii renunţă pe parcurs. Şi dacă nu o fac, generează oricum impedimente majore, tratabile de regulă prin intervenţie terapeutică. Nu-i de mirare că psihiatrii au vrut la un moment dat să introducă îndrăgosteala pe lista bolilor psihice. Pentru că provoacă, cel putin temporar, pierderea raţiunii, predispune la gesturi nebuneşti, deseori regretabile. Dar nu doar cariera sportivă este în pericol atunci ...
Citește mai mult »

Din seria “şi alte mituri”: testul bezelei şi amânarea satisfacţiei

Aproape toate prezentările despre psihologia copilului/ parenting  fac referire la o veche cercetare psihologică, urmate de câteva altele, care atestă fără (prea multe) dubii că acei copii care au capacitatea de a-și amâna satisfația sunt pe calea sigură spre succes. Testul Marshmallow  (sigur ați auzit despre el!) a devenit așadar viralul tuturor celor preocupați de educația copilului lor, de fapt de performanță, că în zilele noastre părinții nu prea mai văd altceva. În anii de facultate am discutat fără excepţie despre limitările tuturor teoriilor psihologice sau pedagogice şi ale experimentelor făcute în acest sens. Niciuna nu-i infailibilă! Toate au hibe și merită o doză de circumspecție. Iar testul cu pricina are și el multe. Le zic mai jos pe primele care îmi vin în minte și sunt suficient de digerabile pentru un text de blog. În primul rând variază obiectul gratificarii: este fie biscuite, covrigel, bezea. Preferinţele copiilor sunt destul de imprevizibile, ar fi trebuit o adevărată cercetare preliminară să poţi tenta pe fiecare cu ce îl atrage cel mai mult.  Şi dacă s-ar fi folosit acelaşi “stimulent”, tot ar ...
Citește mai mult »

Cele mai cunoscute mituri despre căznicie

Pe drumul de întoarcere din Grecia, în ziua în care aniversam 19 ani de când ne-am pus pirostriile, având timp de analize şi concluzii, mi-am adus aminte de cele mai vehiculate mituri despre relaţia de cuplu. Care nu doar că sunt pe alocuri incorecte, dar mi se par chiar periculoase pentru cei care au tendinţa de a se alinia direcţiei trasate de gura lumii. Aşa ca am purces la demitizare în cele ce urmează: În ordinea numerelor de pe tricou, primul şi cel mai cunoscut mit/ îndemn: “În cuplu să nu te duci niciodată la culcare supărat” Este absurd să-ţi închipui ca orice conflict dintre parteneri, fie el mare sau mic, început dimineaţa sau după cină poate fi tranşat astfel încât somnul să le fie împăcat. A pune punct rapid unor conflicte doar de dragul linistii nocturne ar fi nu doar stupid, ci şi contraproductiv. Uneori sunt multe de negociat sau de organizat pe paliere diferite. Alteori nu apuci să termini argumentele şi trebuie să te bagi în pat – dimineţile de adulţi nu ne aparţin întotdeauna. Este ...
Citește mai mult »

Kit de mamă pentru începerea noului an școlar

Mă așteaptă vremuri grele și, ca o persoană prevăzătoare ce sunt, mi-am pregătit un adevărat arsenal de supraviețuire. Vi-l dezvălui mai jos poate vă inspiră și trimiteți înapoi gânduri bune, am mare nevoie de vibrații pozitive, cum ar zice specialiștii în horoscop. Așadar kit-ul meu pentru noul an școlar cuprinde: – Multă gheață. Poate părea o alegere surprinzătoare, dar trezitul la ore inumane îmi creează o predispoziție pentru accidente. Gheața este bună la cucuie, vânătăi, dureri diverse. În plus, potențează gustul unor băuturi alcoolice, iar asta poate fi, în unele momente, o chestiune salvatoare de viață. A mea și a altora! – Ceai de sunătoare, melissa, mușețel. Calmează nervii încercați. Am promisiuni pentru ceva de sinteză, mai serios, dar deși mi-ar prinde tare bine niște zile de pușcărie (odihnă și mâncare gratis sună a Rai pentru mame), mă opresc aici cu dezvăluirile. – Încă o pereche de pantofi sport. Nu știu cum e la alții, dar la noi e de alergat și nu vreau să mă împiedic în tocuri. – O doză mare și bine ascunsă de ciocolată. Naiba știe ...
Citește mai mult »

Cultura abuzului la români

Ați mers vreodată la un antrenament sportiv al unei grupe de copii? Dacă nu, vă povestesc eu scenariul, că am tot fost spectator: antrenorul este de regulă scorțos, autoritar, agresiv. Greșelile sunt penalizate cu severitate, comentariile aferente fiind întotdeauna mai numeroase decât sugestiile de îmbunătățire. Iar cei care încearcă să iasă din personajul clasic creionat de înaintași sau școli, suferă de o pasivitate depresivă pentru cursanți, butonează telefonul, stau de vorbă cu alții, generând o plictiseală demotivantă. Rezultatele sportului românesc se văd deja: sunt mii de școli pentru fiecare sport în parte. Au ajuns mai dese ca farmaciile. Dar singurii care visează să ajungă cu adevărat sus sunt cei școliți afară, acolo unde psihologia sportivă este considerată utilă în sinergia faptelor, iar performanța este privită complex, multidisciplinar. Dar nu doar sportul suferă de boala asta. La școală este la fel. Indiferent de vârstă, copiii devin niște soldăței buni de executat ordine și aliniat în regulamente. “Eu spun, tu faci și taci!” pare a fi deviza multor dascăli. În anii ‘80 unii mai sadici (aș jura că sunt ruși) s-au ...
Citește mai mult »

Grecia, ultima ieșire a verii

După cum ați văzut deja pe Instagram și Facebook, sunt în plină depresie post-călătorie: Grecia, care ne este foarte aproape și familiară, m-a sedus din nou suficient cât să nu mai vreau a mă întoarce acasă. Unde, cu cine, cum? După doi ani de Skiathos, s-a votat de data asta o reîntoarcere în zona mai ușor accesibilă și anume Halkidiki/ Sithonia. Am mers și acum cu grupul de prieteni pe care îi știm de când era Cristi mic, uniți fiind de același parc. Am aflat că anul acesta se împlinesc 10 ani de când hălăduim împreună printre măslini și ape azurii. Noi am luat totuși o pauză de călătorit cu grupul în bebelușia lui Cezar, din motive logistice. Ca de obicei mașina personală ne-a dus acolo. A fost un drum ok, fără incidente, aștept acum să văd amenzile aferente. Ce ne-a plăcut? În Grecia oricum nu te poți supăra, indiferent de condiții. Ne-a plăcut deci complexul în care am stat, deși eu detest cu tărie noile trenduri arhitecturale cu inutilele panouri transparente care despart paturi și dușuri. Am admirat în mod special ...
Citește mai mult »