Acasă
Când am plecat de la părinți în pribegie studenție, primul loc definit ca “acasă” a fost o cameră minusculă situată în mansarda unui bloc de lângă Palatul Cotroceni. În teorie eram cazată în căminele Politehnicii din Leu, în practică împărțeam cu actualul meu soț (*) o cameră cam cât baia noastră matrimonială de acum. Acolo mă întâlneam pe scări cu oamenii pe care îi vedeam la televizor și vedeam o altfel de lume, ce-mi părea atunci intangibilă. Apoi acasă a devenit o garsonieră de 40 mp din Drumul Taberei. Mobilată strict funcțional și utilată pestriț cu lenjerii, prosoape, farfurii din zestrea fiecăruia. Când ne-am căsătorit, acasă a însemnat un apartament cu trei camere, tot în Drumul Taberei. Care a stat multă vreme aproape gol și a sfârșit, ca orice casă care se respectă, prea plină de ciurciuboate. Pentru că nu mai încăpeam acolo cu cățel și purcel, adică doi părinți, un bunic, un nepot, un ciobănesc mioritic, o metisă culeasă de pe drumuri și o pisică, acasă a devenit o casă veritabilă din proximitatea Bucureștiului. Iar apartamentul cu trei camere ...Citește mai mult »