Articole din April, 2019

Introspecții

Vă zic, madlenele lui Proust sunt pistol cu apă. Ciorba mea de miel a fost anul acesta punctul de plecare al unor revelații teribile. Prima a fost textul precedent. A doua este chiar cel de azi. Ce să vă zic, a ieșit gustoasă judecând după rapiditatea cu care s-a golit oala. Și mirosea așa de bine că-mi venea și mie să dau gata o strachină mare cu mult leuștean proaspăt. Dar eu nu mănânc miel și până azi nici măcar nu am știut de ce. Exact acesta a fost semnalul introspecției reușite: îmi place, aș mânca, dar nu pot. Care-i baiul? Nu sunt vegană, deși carnea nu este prima mea alegere, uneori o mănânc cu poftă. Alteori o evit cu săptămânile. Dar niciodată miel. Am crezut că e mirosul, dar astăzi mi-am dat seama că nu. Mirosea demențial ciorba, chiar îmi ploua în gură! Apoi că e blana, mielul se curăță greu, deși în zilele noastre îl luăm gata de pus în oală, tot îmi este frică atunci când îl gătesc să nu rămână fire de lână. Dar ...
Citește mai mult »

Ciocniri, seducție și adaptare

Sărbătorile vin la pachet uneori cu obligația de a vizita familia. Pentru unii o plăcere, pentru alții un supliciu, întâlnirile acestea sunt adesea adevărate ciocniri între mentalități, comportamente, opțiuni diferite ale celor două sau mai multe tabere: născuți-crescuți vs. nou sosiți, bătrâni vs. tineri, femei vs. bărbați. Cel mai greu este întotdeauna pentru cei aflați în perioada de tatonare/ adaptare. Ca și la locul de muncă: ultimul sosit – primul prigonit. Ce trebuie să știți așadar când vă așezați la masa de sărbătoare pentru a vă fi mai ușor? 1. Care sunt liderii formali? Aceștia trebuie respectați default, dar importanța lor este minimă în sinergia relațiilor din grup. 2. Cine sunt liderii informali, adică acei șefi fără titulatură, dar a căror influență este covârșitoare? Aici nu mai este vorba doar de respect ci și de seducție, și nu la modul amoros, ci la modul formal, de apropiere interumană. 3. Care sunt valorile care guvernează grupul? Dacă este vorba despre bani, trebuie investit în niște cadouri de sosire scumpe, dacă este vorba despre statut, laudele ajută mult, unii oameni au nevoie ...
Citește mai mult »

Despre frumusețe

Mi-am început ziua citind despre un nou studiu care analizează percepția femeilor despre propria lor frumusețe. Nu vă mai spun concluziile, garantat le știți deja, suntem perpetuu nemulțumite de modul în care arătăm, ne credem mai grase și urâte față de cum ne percep alții/ altele, iar presiunea socială de a arăta oricând ca scoase din cutie nu ajută nici ea prea mult. În schimb bărbații se declară mulțumiți de noi, cel puțin în studii, că în realitate mai scapă câte un “cine e grăsuța?” Ce-i drept trăim vremuri în care standardele frizează ridicolul. Și nu numai cele de frumusețe, ci în general: cariera trebuie să fie cu sclipici și scaun managerial, copiii să petreacă suficient timp cu părinții lor, locuințele să fie întotdeauna ca de revistă, relațiile cu soțul/ soția ca de roman, vacanțele – de reclamă, iar contul bancar – al unui interpret de manele. Despre frumusețea zilelor noastre, numa’ de bine: există acum extensii de păr, gene false, unghii reconstruite cu gel, ciorapi care strâng celulita, fond de ten aplicabil cu șpaclul, fațete dentare, diete ...
Citește mai mult »

Acasă

Când am plecat de la părinți în pribegie studenție, primul loc definit ca “acasă” a fost o cameră minusculă situată în mansarda unui bloc de lângă Palatul Cotroceni. În teorie eram cazată în căminele Politehnicii din Leu, în practică împărțeam cu actualul meu soț (*) o cameră cam cât baia noastră matrimonială de acum. Acolo mă întâlneam pe scări cu oamenii pe care îi vedeam la televizor și vedeam o altfel de lume, ce-mi părea atunci intangibilă. Apoi acasă a devenit o garsonieră de 40 mp din Drumul Taberei. Mobilată strict funcțional și utilată pestriț cu lenjerii, prosoape, farfurii din zestrea fiecăruia. Când ne-am căsătorit, acasă a însemnat un apartament cu trei camere, tot în Drumul Taberei. Care a stat multă vreme aproape gol și a sfârșit, ca orice casă care se respectă, prea plină de ciurciuboate. Pentru că nu mai încăpeam acolo cu cățel și purcel, adică doi părinți, un bunic, un nepot, un ciobănesc mioritic, o metisă culeasă de pe drumuri și o pisică, acasă a devenit o casă veritabilă din proximitatea Bucureștiului. Iar apartamentul cu trei camere ...
Citește mai mult »

Raport de activitate

Luni: un soi de faliment. Sau un pas spre bogăţie. N-avem niciodată de unde şti ce va fi. Va fi! Marţi: şampanie. Miercuri: ceva planuri pe hârtie. (Să nu uit de cozonaci şi pască!) Joi: vopsesc ouă, sper să găsesc albe. Chimic, uşor de realizat, vreau multă culoare, m-am săturat de chin mare pentru nuanţe spălăcite. (Soluţie valabilă pentru orice aspect al vieţii!) Vineri: mă reculeg. Sâmbătă: ciorbă, ouă umplute, salată de pui cu ţelină şi 10.000 de genoflexiuni preventive. Duminică: friptura şi sărbătorim în familie. Săptămâna care tocmai a început este mai complicată decât prezentul raport, dar iată ce simple pot fi lucrurile pe hârtie! 🙂
Citește mai mult »

Există performanță cu blândețe?

În ultima vreme se vorbește mult despre educația cu blândețe, concept care în principiu ne pune pe toți în acord. Violența de orice fel generează fie violență, fie anxietate, iar starea de bine, de echilibru, atât de necesară unei vieți interioare sănătoase, nu se poate instala într-un context conflictual. Dar există o parte a blândeții excesive la care cu siguranță nu v-ați gândit: lipsa motivației de a performa școlar, sportiv sau profesional. În principiu e comod, confortabil să fim tratați cu mănuși de catifea și covoraș roșu la fiecare pas. Dar zona cu adevărat strălucitoare, podiumul, laurii, aparțin celor care au fost uneori împinși, târâți sau atuncați către acolo, celor care au luptat, s-au sacrificat, au simțit nod în gât, durere, voință agresivă. Ori toate acestea sunt anihilate de o educație protectivă, în care nevoile de moment, inclusiv cele emoționale sunt satisfăcute prompt și constant. Și nu doar laurii. Și caracterele se nasc din durere. Există puțini oameni care au în dotarea inițială o doză suficientă de empatie cât să înțeleagă dinamica grupul social și comportamentul individual. Apoi învățăm ...
Citește mai mult »

Zâne, elfi și miniștri

Zilele trecute un alt copil din mediul rural a murit înecat în haznaua din curtea școlii. Probabil că anual auzim astfel de știri, de fapt așa ne dăm seama cum este România, unde încă există haznale și accidente stupide de tipul aruncat benzină în sobă. Evident că tragica întâmplare a devenit muniție pentru atacurile politice. Așa se întâmplă de fiecare dată, ministrul este de vină pentru hazna, iar soarta ne-a dat ministrul. Departe de mine să încerc a mă erija în avocatul diavolului. Am pentru oamenii politici de orice culoare aceleași sentimente pe care le am față de șoarecii aduși de mâțele mele în casă. Dar haznaua din curtea școlii din Cucuieții de munte, nu este treaba unora care se fac că muncesc la București. Și a continua genul ăsta de retorică în care ministrul este vinovat pentru toate tembelismele comunității locale, înseamnă a încuraja pe termen nelimitat șirul unor astfel de tragedii. Nu este treaba altuia de departe ca ceva ce este în propria curte să funcționeze. Este fix responsabilitatea noastră. Ce fel de profesori se duc zilnic în ...
Citește mai mult »

Aproape unplugged

De ceva vreme tot încerc să mă întorc în Seninia și nu reușesc. Nu din cauza problemelor mele, reușeam în trecut cu brio în ciuda lor, nici a lipsei de soare, nu sunt chiar așa meteosensibilă pe cât îmi place să cred, nici a inerentelor interacțiuni neprincipiale din ultima vreme la care m-am imunizat oricum de mult. Am analizat așadar ce anume se întâmplă cu mine. M-am suspectat de depresie, dar dorm cât trebuie, mănânc la fel, încă am plăceri mai mult sau mai puțin vinovate. Apoi de bătrânețe, dar nici această bănuială nu a stat în picioare. Astăzi, când telefonul mi-a trimis inerentul raport cu timpul petrecut împreună, m-a lovit evidența: Social Media. Petrec prea mult timp virtual în zone care nu mă ajută absolut deloc, ci doar îmi consumă inutil datele, retina și energia. Am purces așadar la o analiză corectă și sinceră. Aplicațiile pe care le folosesc intensiv sunt: LinkedIn, Instagram, Facebook și Twitter. LinkedIn se presupune să mă ajute profesional. Adevărul este că nu a făcut-o niciodată foarte mult. În afară de ceva research, nu ...
Citește mai mult »

Ce aş fi vrut să ştiu în bebeluşia copiilor mei?

Cele mai grele perioade frumoase din viaţa mea au fost primii 3-4 de existenţă a copiilor mei. Iar cel dintâi al fiecăruia m-a secat de puteri, energie, neuroni şi decizii. Multe dintre lucrurile de mai jos îmi erau clare, dar cumva hormonii jucăuşi, presiunea socială, anxietatea parentală firească m-au făcut să ma îndoiesc uneori de clara mea judecată. Iată ce aş fi vrut să ştiu, să simt sau să urmez orbeşte atunci, dar pot abia acum, când deja au trecut dublele verificări şi problemele inerente incapacităţii de a comunica în aceeaşi limbă cu ai mei copii: 1. Fiecare prunc are ritmul lui. Unii merg rapid, vorbesc precoce, se nasc cu dinţii aliniaţi şi rezolvă integrame şi integrale de la nici un an. Alţii au o lene ancestrală, de ce ne-am grăbi, că până la urma tot acolo ajungem? Unii fac aşa cum pot ca să bifeze, altii sunt perfecţionişti şi nu-ţi arată o achizitie până nu este deplină. La un moment dat lucrurile se echilibrează, unii pierd din energie exact când au nevoie de ea, alţii o scot proaspătă la înaintare, folosind-o exact când trebuie. Dar ...
Citește mai mult »

Cum arată discuțiile online

Viața online devine din ce în ce mai complexă, motiv pentru care telefonul îmi raportează constant scăderea timpului petrecut în fața ecranului. Să presupunem așadar că cineva postează o poză cu o bluză cu picouri (ca cea de sus) și următorul text: ”Am văzut azi într-o vitrină această bluză care mi-a amintit de copilărie. Pe atunci aveam una similară și o purtam doar la serbări.” Cum vor arăta comentariile? 40% vor întreba simplu “Preț?”. În ciuda faptului că încă de la primul, persoana va preciza clar că nu a intrat în magazin să vadă, acestea vor curge continuu, nestingherit. 40% vor emite variațiuni pe tema: “Tot atunci era mai bine! Avea lumea loc de muncă și casă, nu-ți era frică să ieși pe stradă!” 10% te vor anunța că te-ai îngrășat cam mult de atunci și ți-ar sta groaznic cu picățele roz. Pe bune, cine mai poartă așa ceva la vârsta ta? 5% îți vor trimite emoji-uri care n-au legătură cu discuția (de exemplu vulpea care salută); 3% își vor aminti de serbările din copilărie; 1% întreabă de Vasilica (nu ai cunoscut niciodată o ...
Citește mai mult »