Un cuvânt inexplicabil

Mi-e tare greu să scriu echilibrat despre ce se întâmplă vara asta. O lume luată razna care ne trimite razna și pe noi. Mă întorc așadar la ceea ce mă face să mă simt bine, adică acasă. Unde am de explicat celui mic de câteva săptămâni bune un cuvânt imposibil: sexi (*). Și nu-mi închipuiam că tocmai ăsta, care-i banal și actual îmi va da bătăi de cap. Pe de altă parte, la câtă ipocrizie socială strânge în jurul lui, devine explicabilă dificultatea mea. Nu știu așadar unde l-a auzit, dar mă trezesc într-o zi întrebată de semnificația lui. Luată ca de obicei prin surprindere, îi explic copilului că este ceva frumos, care atrage privirea, dar că este genul de cuvânt care poate și supăra. Încerc și cu exemple, ba chiar extrapolez de la sensul de bază, dar parcă tot nu-mi iese. Copilul continuă cu exemplele lui, alăturând cuvântul unor persoane cunoscute, care prin prisma vârstei, personalității și relațiilor sociale pot fi definite oricum altcumva decât sexy. Așa că derutată, în pană de idei salvatoare și chiar panicată că ...
Citește mai mult »

Cum ar fi o lume a bărbaților?

Nu-mi plac statisticile privitoare la diferențele de gen pentru că mi se par inutile spre periculoase. Dar soarta m-a aruncat într-o lume preponderent masculină și nu pot să nu observ că suntem construiți diferit. Totuși educația și contextul modifică mult construcția inițială, iar eu sunt cel mai bun exemplu, pentru că dintr-o mimoză autentică am devenit o creatură mixtă, in soi de cerber cu sclipici în păr și volan roz la gât. Așadar dincolo de judecăți de valoare sau pretenție de universalitate (*) iată cum cred eu că ar fi o lume în care ar exista doar bărbați: – Un loc tern, de unde a fugit răsfățul și tandrețea. Bărbații sunt preocupați de bunăstare, dar nu prea iau în calcul partea estetică. Într-o lume a lor nu ar exista decorațiuni (o piață de câteva miliarde altminteri, parol!), accesorii sau alte culori în afară de marouri, griuri, albastruri. Răsfățul ar fi interzis în dicționar, sinonimele permise fiind siguranță și confort. – Ținuta ar fi compusă din chiloți vara și chiloți + hanorac iarna. Eu am senzația că noi, complexatele ...
Citește mai mult »

Extaz și agonie. Gândirea rămâne pozitivă.

M-am întors din vacanță de nu știu ce m-a lovit. Ca de obicei a fost minunat, superb, grozav, iar acasă lucrurile au luat-o razna după cum le stă în obișnuință. Așa că încep cu mulțumiri lui Tataio, tatălui Liuliei și tatălui lui Robertică pentru ajutorul necondiționat și constant. Tataio merită premiu special pentru ciorba cu care ne-a întâmpinat 🙂 Astăzi, un pic mai adunată fiind în ciuda migrenei și cu multe administrative de rezolvat am purces spre București. Și am reușit în primele cinci minute pe teritoriul capitalei să cad pe scări și să-mi pun o stacană de suc roz, înghețat pe bluză. Bonus: după alte zece m-am certat cu doi agenți de pază dintr-un supermarket, care fie vorba între noi sunt cei mai inutili angajați. Cei din magazine, altminteri avem și noi contract cu o firmă în domeniu, dar ai lor chiar arată descurajator pentru potențiali infractori: zdraveni, în floarea vârstei, cu atitudine și forță. Cei de pe la casele de marcat se prezintă de aș paria că și vecina mea de la șase i-ar dovedi. ...
Citește mai mult »

Listă de vacanță

Mi-au văzut ochii zilele trecute lista cu bagajul unei vedete care pleacă în vacanță. Persoana în cauză are un copil mic, așa că 89% dintre cuvintele de acolo erau diminutive: hăinuțe, prosopel, șepcuță, batistuță. M-am gândit să fac și eu o listă, știind că pentru cei 10 cititori ai mei sunt o vedetă mai ceva ca Celine Dion în Franța de când și-a tras iubit tinerel. Iată așadar listuța mea: Cremuță de sorel. Nene, e groasă cu UVA-ul și UVB-ul zilele astea! De data asta mergem la hotel cu apă caldă și becuri (*) așa că nu ies din cameră fără un strătuț serios de poleială minerală. Multicică indulgență. În ciuda faptului că vacanțele sunt oază de relaxare, cumva se întâmplă ca din cauza schimbărilor geografice, climaterice și orare, lucrurile să se mai precipite. Să avem înțelegere, așadar! Plănuțuri de rezervă. N-a fost vacanță să nu uit periuțe de dinți, pijămăluțe, medicamentuțe sau altele esențiale. Important este să găsim rapid soluții B, C, D, …W. Chefuleț de distracție. Oricât de șmecher ar fi hotelul, de minunată mâncarea și primitoare marea, ...
Citește mai mult »

Cum să pari inteligent?

Am observat de-a lungul timpului că numeroase persoane se bazează pe chestii superficiale atunci când analizează inteligența semenilor. Unii sunt astfel supraevaluați, alții, din contră, au mari dificultăți în a trece testul. Și cum ambele extreme sunt neproductive, poate că ajută să aflăm ce ne influențează percepția. Care sunt așadar falșii indicatori de inteligență? Ochelarii. Cumva oamenii asociază purtarea lor cu cititul excesiv, deci cu preocupările intelectuale. Totuși trebuie să știți că miopia, de exemplu, este ereditară, existând astfel și posibilitatea unor purtători de ochelari care nu și-au tocit prea mult retina cu învățatul. Banalitatea fizică. Pare ciudat, dar cu cât ești mai insignifiant ca aspect, cu atât lumea tinde să-ți acorde măcar prezumția inteligenței. Cu cât arăți mai bine, cu atât cei din jur au tentatia ca la prima vedere să creadă că este puțin probabil să deții un cumul de calități, așa că le taie pe cele care nu se bagă de seamă cu ochiul liber. Un nume (+prenume) cu rezonanță. Mi-e cumva să dau exemple, dar am observat că numele neaoșe, simple, nu dau bine. Un “ph” în loc ...
Citește mai mult »

Despre șomeri

La începutul precedentei crize, când șomajul ajunsese la cote îngrijorătoare, mi-am propus ca în toate proiectele de recrutare și selectie în care sunt implicată să ofer prioritate celor fără job. Am cunoscut atunci șomeri de toate vârstele și profesiile, de prin toate industriile. Și recunosc că nu am reușit să angajez nici măcar unul. Mai mult, mi-a fost greu să trimit măcar câteva CV-uri către clienți. De ce? Pentru că în ciuda faptului că aveau nevoie de un job, nu îl căutau activ: așteptau să fie curtați, invitați, periați, rugați. Să li se ofere prezumția de victimă a sistemului, să li se ofere umeri pe care să plângă și timp să-și lingă rănile. Ori lucrurile nu funcționează așa: când cei din mediul privat externalizează recrutarea și selecția chiar contează să fii cel mai bun profesional, să ai o motivație corectă, să mimezi măcar normalitatea psihică. Recruiterul nu este psihanalist, angajatorul nu este ONG. Mesajele pe care le-am primit post-feedback mi-au întărit ideea că oamenii nu pot fi ajutați dacă ei înșiși nu învață să se ajute: “oricum era un ...
Citește mai mult »

Eu sunt mare

Nu cred că a existat în istoria omenirii un copil care să nu vrea a fi mare. Să poată avea drepturi de adult, puteri de adult, relații sau lucruri de adult. Așa că în lipsa acestora încearcă din răsputeri comportamentele specifice: fetele poartă hainele sau tocurile mamei, băieții se joacă de-a șoferul, cu toții simulează meserii, căsătorii, probleme sau rezolvări “de om mare”. Cât sunt foarte mici, lucrurile par sub control. Vine însă o vârstă ingrată în care copiii chiar încep să arate a oameni mari, deși legal, biologic și psihologic nu au atins încă acest prag. Iar căutarea obsesivă a maturității devine riscantă, cu experimente, lucruri, comportamente, relații potențial dăunătoare. Totuși a fi adult nu aduce cu sine nimic special, grozav, minunat care să merite vreun sacrificiu sau accelerator de timp: doar numeroase responsabilități și așteptări de bifat, plus multă lepădare de sine în favoarea altora. Părinții sunt adulți, cu toate astea nu cred că atunci când suntem copii ne încumetăm să facem schimbul, măcar mental, de roluri cu ei. Ba mai mult, vrem sau nu toți ajungem acolo ...
Citește mai mult »

Povestea cu mașina roșie

Am ajuns ca în fiecare seară spun o poveste nouă cu temă impusă de cel mic: despre becuri, o casă, un gard, o ușă, cinci iepurași sau doi copii. Uneori ies minunății despre reziliență, depresie sau fericire, alteori mediocrități creative scurte ca să bifez îndeplinirea cu succes a sarcinii. Ca la noi, la români. Oricum copilul este mulțumit, mi-a spus că sunt mama care știe toate poveștile din lume, ceea ce nu este puțin. Îmi pare rău că nu am timpul și poate nici impulsul să le scriu pe toate. O întâmplare de dată recentă m-a pus pe gânduri și mi-a tăiat temporar elanul de a împărtăși din rutina noastră. Oricum, aseară am avut de spus o poveste despre o mașină roșie. Pentru că mașinile mă inspiră cam puțin, am început să însăilez un fir narativ cu una nouă și frumoasă, căreia a trebuit să-i dau un nume conform cerințelor clientului intern. Am ales Red, din motive de caniculă. Așa că Red, la prima sa ieșire pe șosea, a mers cu o viteză prea mare într-o curbă lovindu-se ...
Citește mai mult »

Lucrurile, întâmplările și oamenii au importanța pe care le-o dăm noi

Pe când eram studentă mă îmbrăcam de la tarabele din piață cu haine reciclate (*). Găseam acolo tot soiul de chestii exotice și ciudate, potrivite stilului meu vestimentar de atunci: tricouri, rochii, bluze lucioase sau fuste de mușama, hanorace, sacouri chiar. Nimic cu nume sofisticat sau scump, dar multe și diverse care mi-au făcut vacanțele mai colorate sau viața de zi cu zi mai comodă. Îmi amintesc cu drag de un tricou cu vedere la buric în dungi galbene și albastre puțin gofrat care arăta exact cât și ce trebuia. Sau de fusta în picouri dintr-un plastic ciudat care se prindea în capse. De bluza mov cardinal lucioasă care era oarecum “business”. Sau de sacoul bărbătesc de lână care mergea de minune la jeans. Am iubit hainele acelea pentru că făceau parte din experiențe grozave, dintr-o setare mentală pe care îmi doresc să o regăsesc. Mi-am pierdut apoi acest obicei. Am acum o garderobă mixtă, cu haine scumpe sau mai puțin scumpe, cel mai adesea cumpărate din magazine cunoscute din motive de comoditate și accesibilitate. Puține lucruri din dulapul ...
Citește mai mult »

Ochelarii

În urmă cu mult timp, pe când era bunic și bonă cu normă întreagă, tatălui meu i s-a cerut de către MC o pereche de ochelari ca ai lui. După nici 5 minute de meștereală, în care cea mai grea parte a fost găsitul materialului potrivit, a ieșit ce vedeți în poza de mai sus: unii atât de drăguți și de trainici (deși nu par) încât au participat la numeroase deghizări și au rezistat până în zilele noastre. Cu două săptămâni în urmă cel mic i-a cerut să-i scoată roțile ajutătoare de la o bicicletă. A fost refuzat cu hotărâre, dar cum copilul nu-l acceptă pe “nu” ca răspuns, bunicul a început totuși meștereala orbecăind nervos prin scule și etape. A durat mult, a fost halucinant pentru toți, atât de greu încât doar posesorul bicicletei s-a bucurat la final. Ce s-a schimbat în tot acest timp? Cum de un om care găsea întotdeauna soluții tehnice neașteptate și șurubărea imediat a devenit ursuz și incapabil? Răspunsul e dureros: acea boală cu nume exotic și prognostic îngrozitor care s-a instalat ...
Citește mai mult »