Dincolo de statistici

Zilele acestea se numără morții, testații, bolnavii, tratații. Văd o pleiadă de “oameni de știință” al căror job e să vadă în paharul berzelius, că globul de cristal este pentru șarlatani, câți mai mor și cât va dura agonia. Am uitat să trec în lista cu doruri vremurile în care cercetătorii găseau soluții, nu făceau previziuni de tip Nostradamus, dar de rit nou, adică bazate pe algoritmi complecși și inteligență artificială. Dincolo de statisticile care ne sunt prezentate obsesiv, cine are ochi să vadă ce se întâmplă cu marile și micile companii, are ce învăța! Mai mult și mai bine ca din pleiada de webinarii organizate zilele acestea cu tema “cum să-ți salvezi afacerea în trei pași simpli”! Unora le-a sosit, așadar, vremea să scoată la înaintare proiecte în care au investit și au sperat că vor deveni cândva profitabile. BAT are o divizie de vaccinuri care speră să dea lovitura cu unul eficient împotriva noului virus. E bătălie mare între corporații, cine-l va găsi pe cel salvator va face istorie, întrucât pe viitor ne vom lupta ...
Citește mai mult »

Lecții de viață

Noi, oamenii, avem senzația că suntem foarte speciali. Cei mai deștepți. Superiori oricum altor specii, din toate punctele de vedere. Puternici. Motivați de chestii adevărate, nu superficiale precum masa și caca casa. Este clar că nu e chiar așa, dar insistăm să credem asta. Aud încă prea des că urmașii noștri vin pe lume să ne dea lecții. Nu să perpetuăm specia ca animalele de rând. Ci să evoluăm spiritual. Să învățăm chestii despre noi. Să creștem în sine precum aluatul frământat cu drojdia aia de nu se prea găsește. Mai nou și crizele vin pe lume să ne dea nouă lecții. În caz că nu știați pandemia asta n-are drept cauză un virus și niște autorități comuniste care l-au scăpat de sub control. Ci întreaga umanitate care merita un reset! Că prea ne ticăloșisem și o luasem razna. Uite așa ne trimite destinul global niște materii noi să le băgăm la cap și să trecem testele. Mamă, și ce-o să mai învățăm din ele! Cum am învățat, de altfel, din toate celelalte. Trăim un an doi sub ...
Citește mai mult »

Doruri

Zilele astea nebune au venit pentru mine după altele cam la fel. Am eliberat în pripă apartamentul în care am petrecut aproape jumătate din viaţă, au fost (şi mai sunt încă) o grămadă de alte administrative de bifat, aşa că iată-mă obosită fizic şi emoţional consemnată la bază cu ai mei şi aflată în imposibilitatea de a-mi încărca bateriile. Pentru că ale mele au nevoie de odihnă, timp cu şi pentru mine, pauză de la toate rutinele nesuferite, iar perioada asta toate astea îmi par inaccesibile. Nu doar că am intrat în tăvălugul în care se învârt doar chestii înălţătoare precum gătitul, spălatul, curăţenia şi repetatul obsesiv. Dar au apărut multe şi minore alte frustrări precum faptul că se tot strică lucruri în casa, adică toate rând pe rând, vin migrene, dar mai ales rămân fără telefon, prelungirea firească a mâinii mele. Mi-e dor aşadar să mă plictisesc. Să mă gândesc că nu am ce face şi trebuie să-mi umplu timpul cu ceva. Este un lux pe care mi-l permit foarte rar, în ciuda faptului că mulţi ...
Citește mai mult »

Atenţie, adolescent în cuşcă!

Cu siguranţă că aşa cum îmi amintesc eu Revoluţia, aşa îşi vor aminti copiii mei actuala pandemie. Doar că eu vedeam trasoarele pe fereastră, ei văd virusul în poze frumos colorate. Eu am petrecut într-un apartament ceauşist, de trei camere, în care căldura uita să apară şi apa caldă părea un lux. Ei într-o casă destul de spaţioasă, cu o curte în care-şi pot dezmorţi ţurloaiele şi consuma din prea multele calorii consumate. În rest aceeaşi teamă, incertitudine, izolare la domiciliu şi circ televizat. Despre cel mic am tot povestit. Are norocul să-l fi prins vacanţa asta impusă în clasa pregătitoare, chestiile relevante le va repeta oricum în anul ce vine. Îi e din ce în ce mai greu sa stea fără prieteni, îmi e din ce în ce mai greu să-i structurez un program, mai ales că peste personalitatea destul de vijelioasă vine zilele acestea o agresivitate dobândită din prea multele frustrări. Nici cu cel mare nu-i uşor. Viaţa lui era haotic de dinamică, mergea la şcoală apoi la radio, era permanent cu prieteni sau colegi ...
Citește mai mult »

Zgomotele amestecate

Am observat cu mare bucurie că în perioada aceasta Poveștile de adormit copiii reprezintă cea mai citită categorie de pe blog. Chiar și eu le accesez seara la cererea piticului. Dar asta nu înseamnă că nu continui să improvizez diverse altele la cerere. De exemplu, aseară, după ce am recitit Tablourile, am avut de spus o poveste în care sunetele s-au încurcat și nimic nu se mai auzea cum trebuie. Și iată ce a ieșit: “A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi nici măcar nu s-ar povesti. A fost un oraş ca toate celelalte: nici prea mare, nici prea mic, nici prea poluat, nici prea curat, nici prea aglomerat, nici prea nepopulat. Şi în oraşul ăsta, pe nume Sunetești, trăiau oameni foarte calmi, buni şi primitori, care nu se certau niciodată. Erau cu toţii buni prieteni, se ajutau, se vizitau, petreceau împreună, orice greutate aveau o împărţeau în comunitate şi era mai uşor de dus, orice bucurie apărea o dădeau cu spor tuturor. Numai că prin partea locului trăia un vrăjitor cam trăznit şi ciufut. Care ...
Citește mai mult »

Adaptabilitatea – întotdeauna la modă

Suntem într-o situație de urgență de nici o lună și deja au apărut vracii de lux. “Salvează-ți cariera!”, “salvați-le afacerile!”, “mindfulness-ul și Covid-ul”, online-ul e plin de îndemnuri sau strigăte de ajutor. Numai că prezenta criză nu a început ca fiind una economică, ci medicală. Nu a venit pe fondul unei situații financiare globale precare, ci în vremuri bune, în care se producea, se consuma, se angaja. Nu e un război, care a măcinat ani de zile lumea, ci o pandemie care a început odată cu 2020. Viitorul este incert. Dar să plângi după câteva zile de boală a unora că trebuie să-ți închizi obloanele, înseamnă că nici trecutul nu ți-a fost foarte înțelept. Multe dintre afacerile care mor acum au trăit oricum de azi pe mâine. Mulți dintre cei care își simt cariera în pericol, o aveau deja periclitată. Cuplurile care simt că nu mai suportă să împartă cei 60 m pătrați de izolare? Aveau deja probleme, dar au reușit să le ignore cu succes când stăteau împreună doar 30 de minute seara. Cei care au dificultăți ...
Citește mai mult »

O primăvară de povestit nepoților

Ieri am ieșit din casă după 10 zile de izolare auto-impusă. Din păcate nu-i o idee bună să petreci de pandemie cu un ciobănesc mioritic care mănâncă cât o balenă, plus colega lui de padoc, deloc anorexică și ea. În plus am calculat greșit stocul de cafea, am uitat că sunt încă două guri care consumă, deși n-ar trebui, una având vârsta minoră și alta fiind de hipertensiv. M-am echipat așadar corespunzător, cu haine de scandal pe care ulterior le-am abandonat spre decontaminare, păr strâns în coadă și prins sub glugă, mască + mănuși de unică folosință și am mers la magazinul din cadrul unui centru comercial, pentru că ale noastre din sat sunt suprapopulate și se stă la coadă să le frecventezi. Pe șosele părea o zi obișnuită: aglomerație ca la balamuc. În parcare însă, numărai pe degetele de la o mână mașinile. Ajunsă în centrul comercial m-am simțit ca aterizată pe platoul de filmare a unui film apocaliptic. Vitrinele păreau închise în grabă, aproape abandonate, insulele cu produse acoperite neglijent, lumini stinse, pâlpâia un neon, pustiu ...
Citește mai mult »

Revelații

Știți deja că este în plină desfășurare Campionatul Mondial de Gătit Viteză. Eu una am făcut în perioada asta deserturi cât în întregul cincinal precedent. Noroc că trebăluiesc non-stop prin casă și urcatul/ coborâtul obsesiv al scărilor mă ajută (încă) să nu mă pufoșesc prea tare. Ieri de dimineață copilul mic a vrut pâine dulce. Adică frigănele, celebrul desert comunist: pâine prăjită dată prin ou și lapte. Ca o mamă iubitoare ce mă aflu, de plictiseală aș face și sarmale! Deci am purces la a asambla ingredientele pentru a-i face copilului pofta. Bat ouă, pun lapte, puțin zahăr și bag prima felie în amestecul gălbui. Numai că-l văd pe cel mic, care supraveghea atent procesul, gălbui și el la față, oprind cu greu un icnet. N-a putut să-ți țină gura, exclamând îngrețoșat: – Ce scârbos arată! Este a doua oară când are probleme cu a percepe neutru mâncarea negătită. Și culmea, primul episod similar a fost cu o porție de paste cu brânză, cel mai non-scârbos dish posibil. Evident că m-au apucat pandaliile și l-am dat afară din bucătărie. Apoi în ...
Citește mai mult »

Ghid de supraviețuire la cap

Ieri mă plângeam prietenilor virtuali că gătesc continuu, dar oalele se golesc în mod miraculos, deși nu ne omorâm cu munca zilele acestea să avem o justificare logică pentru apetitul crescut brusc. Uitându-mă prin Social Media am constatat că n-aș fi singura care a trecut la meniu zilnic de nuntă, tradițional. Clătite, tocănițe, gogoși, friptane, lumea mănâncă oameni buni! Cum ni s-a schimbat așadar comportamentul și de ce ne purtăm altfel acum? Păi, pentru că… anxietate. E o situația atipică și încercăm să-i facem față prin clasicele metode: 1. Să ne ținem ocupați fizic: și gătitul, curățenia, aranjatul, mutatul sunt aproape instinctuale. Eu sunt o persoană mai degrabă comodă, dar zilele astea am o energie ceva de speriat. 2. Să ne ținem mintea ocupată și aici miile de informații care ne asaltează se cer procesate, decantate, transformate în potențiale soluții. Dacă vedeți așadar persoane preocupate brusc de teorii stupide ale conspirației, să știți că doar încearcă să rămână conectați. Problema e că nici mâncatul, nici cititul obsesiv despre virusologie prin feed-ul Facebook nu ne ajută. Ce ne ajută în schimb? Rutina: mersul la ...
Citește mai mult »

Agilitate sau fragilitate?

Nu pot să nu scriu despre ce se întâmplă în piața muncii zilele acestea. Este evident există firme care au fost luate pe nepregătite de situația existentă. Cărora le-au picat proiecte, li s-a sugrumat cash-flow-ul, le-au dispărut clienți sau, poate, linii de business întregi. Și firme care, deși sunt pregătite, știu că nu pot susține pe o durată nedeterminată din fonduri proprii o armată de angajați înrolați în a aștepta vremuri mai bune. Primul meu sfat, pentru toți cei aflați într-o incipientă criză este să stea calmi, să încerce să analizeze la rece (aici consultanții ăia de-i huliți chiar pot ajuta, nefiind implicați emoțional în business-ul vostru) și, mai ales, să comunice. Cu angajații, cu clienții cheie, membrii board-ului între ei, cu piața. Uitați-vă la cei mari cum fac și încercați să scalați anumite reacții și comunicări. Al doilea sfat este să găsiți banii. Să calculați scenarii de dificultate diferită, să vedeți cât și cum ajung, de unde vin acum, de unde ar mai putea sosi (crizele aduc cu ele și oportunități, nu-i mit). Să găsiți găurile ...
Citește mai mult »