Obsesia schimbării

Una dintre cele mai stresante metehne ale zilelor noastre este dorința obsesivă de a schimba: schimbăm joburi (în România durata medie de angajare la un loc de muncă din mediul privat este sub trei ani), schimbăm neveste, școli, mașini, case. Schimbăm politicieni (uitați-vă în guvern, avem un prim-ministru la jumătate de an), manuale, obiceiuri de consum, legi. Prin companii se schimbă manageri, fluxuri de lucru, arhitecturi organizaționale. Normal schimbarea este benefică și ar trebui să ducă la progres. Dar când este impulsivă, necontrolată, haotică, nu face decât să destabilizeze. Cel mai vizibil indicator al schimbărilor de dragul schimbării este prin școli. În fiecare an școlar există cel puțin 3-4 transferuri la nivelul unei clase. La fiecare ședință cu părinții cel puțin un profesor riscă să fie mazilit. Părinții caută continuu soluția de aur a devenirii copiilor, iar aceștia, evident, riscă să aibă dificultăți de adaptare. Realitatea este că nu există școala perfectă. Oricum ai da-o, tot din lac în puț ajungi. Iar profesorii sunt tot mai puțini. Și acolo unde resursa umana lipsește este greu de echilibrat balanța performanțelor. Cu toate ...
Citește mai mult »

Nu mă învăț minte!

După prima zi de grădiniță din noul an școlar, deasupra dulăpioarelor din noua sală de grupă stăteau frumos desenele copiilor, intitulate “Amintiri din vacanță”. Cezar, mândru, mi l-a arătat pe al lui, care m-a cam confuzat întrucât la prima vedere chiar nu mi-am dat seama ce semnifică. Acasă, în timp ce tăiam poza să o aduc la lumină, m-a pălit ideea: e o tabletă! O nenorocită de tabletă! E dreptunghiulară, are iconițele aplicațiilor aranjate simetric, fețe zâmbitoare, e chiar iPad-ul, mă mir că nu i-a dat și niște galben pe laturi, să aibă husă. Chiar așa, observ că nici măcar nu a folosit culori, decât în partea de sus, deci e mai grav! Carevasăzică batem drumuri lungi spre Legoland, mergem la plajă în Italia, ne plimbăm cu feribotul spre o superbă insulă grecească și el desenează o bestie de tabletă. De aici până la vinovății materne pasul este întotdeauna infim: este clar din cauza mea pentru că nu îi găsesc suficiente ocupații (*). Ce fel de mamă sunt dacă am copil preșcolar dependent de tabletă? Cum scriu eu despre educație ...
Citește mai mult »

România paralelă

Am început greu dimineața, oglinda m-a înspăimântat, iar ibricul de cafea a căpătat cam mult zaț pentru câtă apă suporta. Agitată și speriată, am trezit copiii și după clasicele administrative am pornit spre grădiniță și liceu pe căi nesperat de goale deschise de Waze. (*) La grădiniță ne aștepta un decor foarte colorat cu sute de baloane și tălpi de cauciuc care ne conduceau spre clasă. Copilul mic a devenit brusc interesat: “Cred că e party aici!” Ghinion, party era de fapt la cel mare, care la festivitatea de deschidere a noului an școlar a ascultat The Motans. Și eu ascultam cinci discursuri sforăitoare și un soi de “Veșnica pomenire!” mai optimist. M-am gândit că eu trăiesc cu adevărat într-o Românie paralelă, pentru că deși am copiii în sistemul de învățământ al statului, începem școala așa. Citind știrile văd că mai există una rămasă în trecut, în care nu există apă curentă sau toalete funcționale. În care părinții stau cu grija copilului nu doar din punct de vedere școlar, ci și fizic: oare nu îi cade tavanul în ...
Citește mai mult »

Un refren superficial

În primăvară am trecut meteoric printr-o firmă autohtonă cum n-am crezut să existe: abandonată, totuși aflată în proprietatea cuiva, moartă, dar care încă respira și cu mulți angajați, angajamentul lipsind totodată cu desăvârșire. A fost o experiență grozavă, supremul absolut pentru un consultant. Lipsa de investiții în tehnologizare, angajații terorizați de sistemul defect construit în timp de nepăsare, fantome ale trecutului care bântuiau și lipsa celor mai elementare noțiuni de management creionau un mediu organizațional aparte. De oriunde o luai ajungeai exact în punctul nevralgic pe care l-am intuit la prima întâlnire: banii, care, cheltuiți fiind fără discernământ, începeau să sece. Iar refrenul celor de acolo în acest caz nu era: “hai să începem să ne organizăm și să oprim aruncatul banilor!” (în fond scopul și durata vizitei mele acolo), ci “hai să încasăm mai mult!” Ideea cu sporitul conturilor, pe care o îmbrățișează mai nou și pseudopsihologii propovăduitori ai dezvoltării personale, nu e rea. Problema este că banii nu sunt în aer, așa cum credea un mare manager din tinerețea mea profesională. Banii sunt în buzunarele sau conturile ...
Citește mai mult »

Episodul 3: naufragiu și fierbințeli

Tocmai ce ne-am întors din Skiathos, destinația de vacanță care este deja la capitolul “revedere”, anul trecut bifând-o cam tot pe vremea asta. A fost și acum grozav, minunat, relaxant. Ce ne place acolo? Multitudinea de plaje, diferite și spectaculoase. La Mandraki există o zonă deșertică desprinsă parcă de pe o altă planetă. La Koukounaries, în mijlocul unei rezervații naturale, am ascultat un playlist care m-a adus în zilele noastre, iar la Kanapitsa, care este îngustă cât doi pași de Ghiță Mureșan, am mâncat dumnezeiește. Pe Agia Paraskevi a fost cu adevărat primejdios, întrucât am înotat cu un cârd de lebede și alte păsăreturi păstorite de un lebădoi isteric. Mixul de turiști. Este o lume pestriță, ca un autentic turn Babel. Am văzut mai mulți români ca anul trecut, dar majoritatea este încă formată din greci, italieni, francezi, englezi, ceva nordici. Peisajele. Este o insulă superbă, nu am condei să o pot descrie adecvat. Ce am făcut în plus de data asta acesta față de anul trecut? Am găsit curajul să ne urcăm pe o barcă și să facem celebrul tur “Mamma Mia!” ...
Citește mai mult »

Povestea merge mai departe

În drumul de la LEGOLAND spre Italia, într-o parcare elvețiană care dezvăluia un peisaj grozav (și avea o budă S.F.), mi-a sunat telefonul. M-a trezit din reverie un domn aflat în căutare de terapie pentru cuplul său. Deloc dezamăgit că a dat peste persoana nepotrivită, a declarat optimist că mai caută. Cumva am simțit că va fi bine, atât timp cât există motivația, încă jovială, de a repara daunele. Am sperat doar să se fi instalat de ambele părți ale baricadei și mi-am luat gândul. Până la următoarea solicitare de acest soi. (*) Mi-am amintit acum, la început de septembrie, pentru că în 2000 toamna ne-am înhămat și noi la aceeași căruță. Lucru deloc ușor, pentru că fiecare căsătorie vine garantat cu niște crize. Mai mari, mai mici, mai multe, mai puține. Unele influențate extern, altele chiar din interiorul cuplului. Unele reale, altele închipuite. Unele care trec fără semne, altele care lasă cicatrici adânci. Unele care par insignifiante dar cască prăpăstii imense, altele care par bombe atomice și se dovedesc a fi niște inofensive fâsuri. Am avut ...
Citește mai mult »

Mamele și cariera

Când am ieșit prima oară din țară pentru a vizita liceeni ca noi din Franța, am fost surprinsă că mama gazdei mele, care era tehnician dentar, lucra de trei ori pe săptămână câte patru sau șase ore. Avea doi copii și doi bunici în îngrijire, iar flexibilitatea programului îi permitea să profeseze încă, fără să-și neglijeze îndatoririle familiale. Am constatat ulterior că era acolo ceva firesc ca femeile să aibă joburi cu program altfel decât eram eu obișnuită să văd, ceea ce mi s-a părut util și interesant. Mi-am închipuit atunci că, peste timp, așa va fi și la noi în România. Au trecut aproape 30 de ani și nu se întâmplă decât sporadic. Femeile românce au în continuare de făcut o alegere tranșantă: cariera sau familia. Nu există opțiunea programului fracționat decât într-o paletă mică de alegeri profesionale. Iar noile reglementări legale vin să o mai restrângă puțin. De ce nu cred managerii români în flexibilizarea timpului de lucru? În primul rând pentru că nu au modele pe care să-și bazeze alegerile. Și este greu să faci ceva ...
Citește mai mult »

Un pericol pe care îl ignorăm

M-am înșelat de foarte puține ori în viața mea: i-am subestimat puterea de a face rău a lui Trump, am supraestimat puterea de a face bine a președintelui Iohannis și am crezut că pe măsură ce trece vremea, piața muncii autohtonă se va maturiza și vom căpăta și noi obiceiuri mai moderne și utile. Am fost de un optimism feroce! Dar cel mai ciudă îmi este de altceva. Când MC era încă mic, iar tatăl lui încă fumător, am profețit atunci că generația lui nu va mai avea aceeași atracție pentru țigări, pentru că nu a crescut, ca noi, bombardată cu imaginea masculinității și a senzualității potențate publicitar de tutun. Evident m-am înșelat. Fumatul și consumul de alcool sunt pandemice în rândul tinerilor, iar vârsta la care încep să experimenteze astfel de vicii a scăzut alarmant. Și multă vreme n-am priceput unde e hiba, până ieri, când discutând cu cel mare, m-am luminat. Motivul pentru care copiii de azi beau și fumează este același pentru care o făceau și copiii de ieri: să-și anestezieze frustrările date de intrarea ...
Citește mai mult »

Război în pace

Suntem în plin război. Lăsați-l pe ăla cu arme sau cu gaze și vânătăi, eu zic de cel care aparent nu se vede, dar care devine mai periculos decât eram dispuși să credem. La o postare a Simonei Halep de pe Facebook, o comentatoare cu floricică la poza de profil o apostrofează pe sportivă că nu se implică în apărarea mișcării #rezist. Profilul ei este evident fals: câteva articole despre proteste și nimic mai mult. Nu are familie, prieteni, pasiuni, viață. Zeci de oameni intră în polemică, reacțiile devin tot mai absurde. Simona Halep rezistă. La fel și floricelele doamnei de la profil, tot mai dese la persoanele cu opinii politice. Incidentele din 10 august sunt relatate oricum, numai imparțial nu. Apar în presă și Social Media tot soiul de relatări și opinii dubioase care se rostogolesc în spațiul public apărând din ce în ce mai gogonate. Mergem după fente și în acest timp răspunsurile privitoare la cauze și vinovați se îndepărtează, Jandarmiada riscând să devină, asemeni Revoluției și Mineriadelor, o filă halucinantă, greu de citit și ...
Citește mai mult »

Comentariul zilei

…vine de pe LinkedIn ca reacție la textul despre meseriașii de nota 10. În redau integral, cu acceptul autorului său, căruia îi mulțumesc și pe această cale. ”Una dintre probleme este sistemul de invatamant din liceele profesionale. Am schimbat doua licee, unul de mecanic auto si unul de constructii. Ambele in Bucuresti, relativ aproape de centru. In cel de mecanica auto, dirigintele, care ne era si profesor de practica, ne-a spus la inceputul anului “copii, anul asta invatam sa masuram cu sublerul. Pai domnu’ profesor, cum sa dureze un an? Stati linistiti, nici aia n-o sa invatam, da daca vine o inspectie, stiti ce sa le spuneti: Astazi invatam sa masuram cu sublerul. In urmatorul liceu, de constructii, la practica din clasa a11-a, mutam mobila dintr-o sala in alta. In a12-a, am mutat-o de unde am luat-o. In schimb, pe langa materiile normale, aveam si 11 module despre constructii. Ceea ce era overkill pentru noi. Pe langa un sistem gresit gandit, ne lipseau cu desavarsire ustensilele sau aparatura. Toate aparatele erau din anii ‘60, pe post de ...
Citește mai mult »