Ce ar trebui să învățăm din baladele populare?

Comentariile pe baza textelor date reprezintă, cu certitudine, cea mai urâtă activitate din școală. Interpretezi metaforele și epitetele deseori spontane și neintenționate în fel și chip, îți închipui ce a fost în mintea autorilor, deși unii au recunoscut deja că arta poate fi un proces chimic, te scremi să pui în pagină numărul necesar de cuvinte, măsori versuri, încrucișezi rime și neuroni, cauți intriga sau trăsătura de bază a personalității autorului. Pentru mine cele mai cumplite au fost baladele populare românești. În parte pentru că mi se par sadice, dar și pentru că simțeam că turbez dacă mai auzeam o dată de comuniunea om-natură. Dar să vă spun o treabă, acum că am ajuns să pricep mai bine cum stau lucrurile: comuniunea asta nu e deloc bullshit. Este o treabă 100% reală, iar ignorarea ei, tot mai prezentă în vremurile moderne, costă mai mult decât ne imaginăm. Dincolo de faptul că suntem niște făpturi divine, unice și capabile să comunicăm printr-un limbaj complex, omul este un animal. Unul care nu mai vânează pe câmpii, ci prin birouri, nu ...
Citește mai mult »

Structura anului școlar și meditațiile din clasa întâi

Știrea săptămânii în educație a fost modificarea anului școlar: au luat, au dat, au pus, gata, din septembrie va fi bine. Într-un fel mă bucur că apar modificări minore, din pilă. Mi-ar fi teamă să aud de o reformă, ceva! Vă dați seama ce ar ieși? Uimirea pentru mine este alta: să aud de meditații, mai ales la matematică, de la clase tot mai mici. Da, oameni buni, în ciclul primar se fac meditații! Iar unde nu sunt meditații, este un angajat de after school sau părinte care supraveghează strict procesul. Și nu cazuri izolate, este un sistem aproape generalizat. Unii copii nu înțeleg sau trebuie să țină pasul cu diversele concursuri școlare. Alții sunt împinși de părinții care vor performanță (din aia beton, nu vorbim de Căngurașul Matematician), iar asta se obține tot mai rar în clasă. Mi se pare cel mai bun indicator al falimentului învățământului românesc: generații întregi care nu-și pot face temele independent. Nu la liceu, ci în clasele primare! Pe de o parte avem învățătoare care nu sunt în stare să alfabetizeze o clasă de ...
Citește mai mult »

Nimic anormal aici

Între băieții mei este o diferență de 10 ani. Așa s-au potrivit lucrurile, iar eu le las întotdeauna ca atare dacă sunt deja potrivite. Nu cred că un interval mai mic ar fi ajutat sau încurcat. Relațiile ar fi fost aceleași: tot s-ar lovi cu proiectile din popcorn la film și tot l-aș găsi pe câte unul cu punga de gheață la ochi după cinci minute de stat singuri împreună. Dar cu siguranță diferența mare aduce un plus de savoare vieții noastre de familie. Și am să vă dau un exemplu recent: La aniversarea de 16 ani, Cristi a primit de la colegi un kit de supraviețuire, care include o pereche de cătușe cu blăniță roz. Altminteri foarte similare cu cele de uz polițienesc, din inox de calitate, cu încuietori bune, reglabile pe mărimi, foarte solide. Au și chei, serioase și ele. Simțind potențialul obiectului și neavând chef de explicații, le-am decopertat de partea pufoasă, operațiune mai user friendly decât mă așteptam, semn că unora le place mai dur, iar producătorul își cunoaște prea bine consumatorii. Devenite pur metalice, cătușele ...
Citește mai mult »

Bully, bully

În ultima vreme discuțiile despre bullying-ul din școli au ajuns o constantă. Formal, toată lumea condamnă acest fenomen și încearcă să-l controleze. Există acum și o lege împotriva sa, multiple proiecte și analize cât cuprinde. Real, însă, lucrurile nu stau deloc așa. Nu am să intru în mecanismele micro ale acestui fenomen. Este clar că agresorii au probleme mari în a-și gestiona anumite frici sau alte emoții. Și, deși nu este normal să blamăm nici măcar razant victimele, acestea nu sunt deloc alese întâmplător, de regulă fiind copii vulnerabilizați, fie și pentru scurt timp, din variate motive: de la faptul că sunt nevoiți să poarte ochelari și nu se simt confortabil cu asta, până la divorțul părinților. Am să punctez tabloul macro, pe care, aparent toată lumea îl ingnoră. Așadar trăim vremuri în care parodia, ridiculizarea și etichetarea sunt omniprezente. Umorul din spectacolele de divertisment nu se mai bazează pe trăsături sau comportamente valabile universal ci pe individ: se glumește astfel pe seama politicienilor, artiștilor, celebrităților. Presa a devenit vădit și periculos de polarizată: votanții partidului x sunt proști, ai ...
Citește mai mult »

Viața bate cartea

Weekendul trecut și cel care l-a precedat au fost, pentru mine, de lectură. Fiind genul de cititor compulsiv, dacă iau o carte în mână, nu pot să nu o termin, de data asta mi-a fost și mai greu, pentru că am dat ce ceva bun de tot. Așadar l-am descoperit pe Frederik Backman, autor, editorialist și blogger suedez care scrie genul acela de cărți pe placul tuturor: ușor de citit și amuzante, în ciuda faptului că sunt triste rău și pline de viață. Prima carte citită de mine a autorului a fost “Un bărbat pe nume Ove”, primită de cel mare la ziua lui (împreună cu multe alte cărți și cadouri grozave). Doamne, și ce bărbat Ove ăsta! Mama i-a murit în copilărie, tatăl în adolescență. S-a luptat singur cu absurdități ale sistemului și mizerii ale oamenilor. A trecut prin atâtea necazuri cât poate cuprinde o carte de 400 de pagini. Și totuși lucrurile iau întotdeauna pentru el o turnură anapoda de bună, tocmai pentru că este un om înțelept, cinstit și minimalist în toate, inclusiv în alegerea bătăliilor ...
Citește mai mult »

Impostura ca sistem generalizat

Când am auzit despre deja prea mediatizatul caz al falsului chirurg estetician italian, cumva mi s-a părut firesc. La cum funcționează afacerile din România, este o minune cum de vorbim despre un caz singular. An născut doi copii și l-am operat unul dintre ei, toate acestea în spitale de stat. Educația lor formală, tot statului i-am încredințat-o. De ce? Pentru că mediul privat nu aspiră la excelență. Ci doar încearcă să cloneze sistemul public, deseori cu aceleași resurse umane, punând acces doar pe profitul financiar și un confort sporit al clienților. Deci nu servicii medicale de cinci stele, ci servicii adiacente mai bune: cazare, programări, săli de așteptare luxoase. Nu educație de elită, ci săli de clasă cu mai puțini elevi, decorate mai frumos și cu profesori care vorbesc pozitiv despre elevi, uneori ignorând voit aspecte care poate ar trebui dezbătute. În rest, aceeași Mărie. Doar pălăria ce e pariziană. Ne place confortul, dar ne și lovește. Atunci când lucrurile ies din zona de profit financiar și murim cu zile în spitale private aratând ca hotelurile de fițe. Sau, mai frumos, ...
Citește mai mult »

Obrazul fin se ține cu chin

În urmă cu niște ani, întrebam senină pe Facebook ce naiba e aia apă micelară și ce foloase ne aduce ea? Eram în perioada în care simțeam că tenul meu începe să dea semne de oboseală și încercam să găsesc o soluție de a-l învigora, dar mi se părea că tot ce citesc este limbă străină. Cheltuiam sume indecente pe tot soiul de promisiuni de marketing ale producătorilor de cosmetice, care se dovedeau a fi, evident, hiperbolizate. Am mers și pe calea bio/eco, mai ieftină, dar care m-a pricopsit cu mai mari probleme. Uleiurile, în general, atât de lăudate, s-au dovedit a fi pentru mine doar niște slinoșenii dătătoare de acnee. Le folosesc acum doar pentru cuticule. Văzându-mă neajutorată, Alina, pe care ați citit-o ieri, m-a introdus în primele noțiuni de skincare și în două grupuri de pe Facebook în care doamne și domnișoare dezbat astfel de chestiuni. Nu vă închipuiți că am ajuns un guru în asta sau că tenul meu arată ca photoshopat. Dar cheltui mai puțin, deși cumpăr mult mai mult, am învățat să-mi cunosc ...
Citește mai mult »

Promovarea afacerilor mici – Partea I: Ce vrei de fapt?

Mi s-a cerut de câteva ori să scriu despre promovarea afacerilor mici, în special cele din zona de homemade. Dar nu mă pricep chiar la toate, așa că am apelat la prieteni. Astăzi avem așadar un Guest Post scris de Alina Nistoran, fostă colegă și dragă prietenă, care are o experienta de 13 ani în online ca Web Content Manager, Copywriter (creație, concepte aplicații FB, newslettere, content strategy, social media), Project Manager (coordonare proiecte online, campanii de email-marketing, Google Analytics, certificare Google AdWords si Analytics, implementare campanii adwords), PPC Specialist. Printre clienții cu care a lucrat se numară: Ferrero, Stella Artois, Bancpost, Garnier, Maybelline, La Roche-Posay, Miniprix, ProTV, UPC, CEC Bank, CEZ Romania, Dacia, Suzuki. Pe Alina o găsiţi via LinkedIn. Enjoy și luați aminte! “Promovarea afacerilor handmade Partea I – Ce vrei, de fapt? Acum aproape 10 ani când curentul handmade a început să prindă aripi, am avut norocul de a observa modul în care mici afaceri au crescut sau au disparut. Cu unele am lucrat, încercând sa le ajut pe partea de promovare online. Este extrem de interesant să vezi ...
Citește mai mult »

“Precum și noi iertăm greșiților noștri”

Trăim într-o societate obsedată de greșeală. La școală orice eroare este pedepsită printr-o notă mică, deși scopul ar fi tocmai încurajarea lor, pentru a le putea îndrepta. La serviciu, evaluările periodice devin adevărate vânători de acte ratate, ca și cum dacă doar stăm și le cuantificăm se cheamă că îmbunătățim ceva. Politicienii sunt sub un asediu al analizelor opiniei publice și poate că sunt cel mai bun exemplu care demonstrează că un ochi critic obsesiv nu face decât să-i scoată din sistem pe cei cu potențial și să lase acolo doar mecanisme biologice simple cu vagi urme de inteligență. Este clar că vânătoarea de greșeli în scopul de a pedepsi nu duce nicăieri. Oamenii se simt vinovați, devin anxioși cu privire la demersul lor de învățare sau performanța lor profesională, iar greșelile rămân pentru că deseori sunt parte din sistem, nu neapărat scăpări individuale. Atunci de ce continuăm? Răspunsul este dureros de simplu: pentru că este mult mai simplu să demolezi decât să construiești. Oricine poate lua un baros și dărâma o ușă, ai nevoie totuși de un om ...
Citește mai mult »

Discriminarea, meteahnă veche adusă din nou în discuții

De câteva săptămâni, peste tot îmi apar referiri la articole recente despre discriminarea la angajare a celor cu vârsta de peste 45 de ani. Numai că eu nu consider că putem vorbi “nișat” despre discriminare. Civilizat, util, legal este să nu discriminezi, punct. Și firesc este să lupți cu acest fenomen pe toate planurile, pentru că altfel semnalul social transmis este unul confuz. Puțină istorie recentă În perioada comunistă, discriminarea a avut criterii politice. În rest, că erai tânăr sau bătrân, femeie sau bărbat, alb sau negru, educat sau nu, trebuia să ai un loc de muncă pe măsura profilului profesional. Cei aflați în disensiuni cu regimul erau fie încarcerați, fie aveau acces la meserii pentru care erau supracalificați. Discriminarea era așadar o formă de control, de umilire voită, perversă. Abia după schimbarea din 1989 și după ce primii coloși ai industriei de atunci au picat rând pe rând, lăsând pe drumuri generații întregi, piața muncii a învățat că nu este neapărat nevoie să țină la egalitatea de șanse pentru a salva niște costuri. Și că există multe criterii ...
Citește mai mult »