Poate cel mai mare risc în parenting

Săptămâna trecută am fost la un workshop foarte interesant de psihologie sportivă. Printre multe alte confirmări utile, am aflat şi câte ceva la care nu m-am gândit până acum. Ba chiar m-am șocat și speriat în același timp aflând că cel mai mare risc în cariera din acest domeniu al băieţilor nu este reprezentat de accidentări, aşa cum mi-am închipuit eu în naivitatea mea. Și nici pierderea motivaţiei generată de multiplele frustrări ale parcursului deloc uşor. În mod surprinzător, abandonul drumului spre performanţă este cauzat de ceva mult mai poetic şi greu de pus în indicatori: îndrăgosteala. Plăcerea de a iubi romantic, coroborată cu dorinţa de a face pe plac persoanei respective este aşadar principalul motiv pentru care sportivii renunţă pe parcurs. Şi dacă nu o fac, generează oricum impedimente majore, tratabile de regulă prin intervenţie terapeutică. Nu-i de mirare că psihiatrii au vrut la un moment dat să introducă îndrăgosteala pe lista bolilor psihice. Pentru că provoacă, cel putin temporar, pierderea raţiunii, predispune la gesturi nebuneşti, deseori regretabile. Dar nu doar cariera sportivă este în pericol atunci ...
Citește mai mult »

Din seria “şi alte mituri”: testul bezelei şi amânarea satisfacţiei

Aproape toate prezentările despre psihologia copilului/ parenting  fac referire la o veche cercetare psihologică, urmate de câteva altele, care atestă fără (prea multe) dubii că acei copii care au capacitatea de a-și amâna satisfația sunt pe calea sigură spre succes. Testul Marshmallow  (sigur ați auzit despre el!) a devenit așadar viralul tuturor celor preocupați de educația copilului lor, de fapt de performanță, că în zilele noastre părinții nu prea mai văd altceva. În anii de facultate am discutat fără excepţie despre limitările tuturor teoriilor psihologice sau pedagogice şi ale experimentelor făcute în acest sens. Niciuna nu-i infailibilă! Toate au hibe și merită o doză de circumspecție. Iar testul cu pricina are și el multe. Le zic mai jos pe primele care îmi vin în minte și sunt suficient de digerabile pentru un text de blog. În primul rând variază obiectul gratificarii: este fie biscuite, covrigel, bezea. Preferinţele copiilor sunt destul de imprevizibile, ar fi trebuit o adevărată cercetare preliminară să poţi tenta pe fiecare cu ce îl atrage cel mai mult.  Şi dacă s-ar fi folosit acelaşi “stimulent”, tot ar ...
Citește mai mult »

Cele mai cunoscute mituri despre căznicie

Pe drumul de întoarcere din Grecia, în ziua în care aniversam 19 ani de când ne-am pus pirostriile, având timp de analize şi concluzii, mi-am adus aminte de cele mai vehiculate mituri despre relaţia de cuplu. Care nu doar că sunt pe alocuri incorecte, dar mi se par chiar periculoase pentru cei care au tendinţa de a se alinia direcţiei trasate de gura lumii. Aşa ca am purces la demitizare în cele ce urmează: În ordinea numerelor de pe tricou, primul şi cel mai cunoscut mit/ îndemn: “În cuplu să nu te duci niciodată la culcare supărat” Este absurd să-ţi închipui ca orice conflict dintre parteneri, fie el mare sau mic, început dimineaţa sau după cină poate fi tranşat astfel încât somnul să le fie împăcat. A pune punct rapid unor conflicte doar de dragul linistii nocturne ar fi nu doar stupid, ci şi contraproductiv. Uneori sunt multe de negociat sau de organizat pe paliere diferite. Alteori nu apuci să termini argumentele şi trebuie să te bagi în pat – dimineţile de adulţi nu ne aparţin întotdeauna. Este ...
Citește mai mult »

Kit de mamă pentru începerea noului an școlar

Mă așteaptă vremuri grele și, ca o persoană prevăzătoare ce sunt, mi-am pregătit un adevărat arsenal de supraviețuire. Vi-l dezvălui mai jos poate vă inspiră și trimiteți înapoi gânduri bune, am mare nevoie de vibrații pozitive, cum ar zice specialiștii în horoscop. Așadar kit-ul meu pentru noul an școlar cuprinde: – Multă gheață. Poate părea o alegere surprinzătoare, dar trezitul la ore inumane îmi creează o predispoziție pentru accidente. Gheața este bună la cucuie, vânătăi, dureri diverse. În plus, potențează gustul unor băuturi alcoolice, iar asta poate fi, în unele momente, o chestiune salvatoare de viață. A mea și a altora! – Ceai de sunătoare, melissa, mușețel. Calmează nervii încercați. Am promisiuni pentru ceva de sinteză, mai serios, dar deși mi-ar prinde tare bine niște zile de pușcărie (odihnă și mâncare gratis sună a Rai pentru mame), mă opresc aici cu dezvăluirile. – Încă o pereche de pantofi sport. Nu știu cum e la alții, dar la noi e de alergat și nu vreau să mă împiedic în tocuri. – O doză mare și bine ascunsă de ciocolată. Naiba știe ...
Citește mai mult »

Cultura abuzului la români

Ați mers vreodată la un antrenament sportiv al unei grupe de copii? Dacă nu, vă povestesc eu scenariul, că am tot fost spectator: antrenorul este de regulă scorțos, autoritar, agresiv. Greșelile sunt penalizate cu severitate, comentariile aferente fiind întotdeauna mai numeroase decât sugestiile de îmbunătățire. Iar cei care încearcă să iasă din personajul clasic creionat de înaintași sau școli, suferă de o pasivitate depresivă pentru cursanți, butonează telefonul, stau de vorbă cu alții, generând o plictiseală demotivantă. Rezultatele sportului românesc se văd deja: sunt mii de școli pentru fiecare sport în parte. Au ajuns mai dese ca farmaciile. Dar singurii care visează să ajungă cu adevărat sus sunt cei școliți afară, acolo unde psihologia sportivă este considerată utilă în sinergia faptelor, iar performanța este privită complex, multidisciplinar. Dar nu doar sportul suferă de boala asta. La școală este la fel. Indiferent de vârstă, copiii devin niște soldăței buni de executat ordine și aliniat în regulamente. “Eu spun, tu faci și taci!” pare a fi deviza multor dascăli. În anii ‘80 unii mai sadici (aș jura că sunt ruși) s-au ...
Citește mai mult »

Grecia, ultima ieșire a verii

După cum ați văzut deja pe Instagram și Facebook, sunt în plină depresie post-călătorie: Grecia, care ne este foarte aproape și familiară, m-a sedus din nou suficient cât să nu mai vreau a mă întoarce acasă. Unde, cu cine, cum? După doi ani de Skiathos, s-a votat de data asta o reîntoarcere în zona mai ușor accesibilă și anume Halkidiki/ Sithonia. Am mers și acum cu grupul de prieteni pe care îi știm de când era Cristi mic, uniți fiind de același parc. Am aflat că anul acesta se împlinesc 10 ani de când hălăduim împreună printre măslini și ape azurii. Noi am luat totuși o pauză de călătorit cu grupul în bebelușia lui Cezar, din motive logistice. Ca de obicei mașina personală ne-a dus acolo. A fost un drum ok, fără incidente, aștept acum să văd amenzile aferente. Ce ne-a plăcut? În Grecia oricum nu te poți supăra, indiferent de condiții. Ne-a plăcut deci complexul în care am stat, deși eu detest cu tărie noile trenduri arhitecturale cu inutilele panouri transparente care despart paturi și dușuri. Am admirat în mod special ...
Citește mai mult »

3×3

Sunt proaspăt întoarsă din vacanță, deci îngropată în rufe murdare și fără chef de treabă. Fac așadar o scurtă recapitulare a verii care s-a încheiat, organizată frumos, cât să nu o uit. Trei din dulap Lunile acestea am purtat obsesiv următoarele chestii: Scoici – le-am avut la gât, la picior, la mână. Nu cred că există poză din sezonul ăsta să nu se vadă un astfel de accesoriu. (Colier Zara) Cămăși – normale, supradimensionate, rochii-cămașă, albe, colorate, purtate cu fustă sau pantalon, au fost  o altă constantă a garderobei mele. (Cămașă Ralph Lauren) Sclipici – nu știu ce m-a apucat, cert este că am folosit aproape zilnic un ulei uscat sclipicios. Din fericire este puțin vizibil, mai degrabă iese în evidență mirosul decât strălucirea. (Ulei uscat Nuxe) Trei din vacanțe Am strâns multe amintiri, este greu să aleg trei, dar fac un efort: Pe plaja din Spania, domnul care se ocupa cu închiriatul șezlongurilor s-a dovedit un tip sufletist și amuzant. La un moment dat a apărut un cuplu format dintr-o doamnă grăsună, atotștiitoare și atotdecizională și un slăbănog de soț coaieless care nu ieșea din ...
Citește mai mult »

Miroase a toamnă

Nu vreau să vă deprim, ci doar să vă amintesc că se cam apropie sfârșitul distracției estivale. Deși mă pregătesc iar de împachetat pentru o ultimă rundă din sezon de mare, soare și nisip, am cumpărat deja uniformă pentru cel mic și ne gândim la programul de școală după școală a celui mare, știți voi ce înseamnă asta. Las acum câteva impresii despre vara noastră, ca să vină și altele despre vacanță peste și să nu ne apuce pe toți nostalgia blegoasă. Dincolo de călătoriile despre care v-am povestit, mi s-a părut o vară spectaculoasă pentru copii, practic au crescut cât alții în trei. Cezar este departe de copilul care era atunci când a terminat grădinița, a devenit mai războinic, dar cumva studiat, ca un rol social. Probabil faptul că a petrecut mult timp cu băieții mai mari din cartier și din familie l-a format așa. A învățat multe, citește mai bine, rezolvă mici probleme aritmetice, pune întrebări tot mai dificile și a rămas același glumeț cu logică imparabilă. (Freză nouă, outfit clasic) Pentru Cristi vara a avut un nume ...
Citește mai mult »

Coordonatele amatorismului

În ultima vreme abundă exemplele lipsei de profesionalism pe plaiurile mioritice. Nu le reiau, este suficient să citiți titlurile știrilor care invariabil duc spre erori umane și de sistem. Și nu mă miră, am tras multiple semnale de alarmă, răsplătite cu ouă stricate asezonate cu cepe degerate. Există și contra-exemple, trăite pe pielea mea, dar sunt rare și uneori inaccesibile. Ar fi deci ipocrit să vorbesc despre ele. Am definit așadar, ca la raportul de diagnoză, trei coordonate ale amatorismului în România, clasice și din păcate foarte greu de schimbat: 1. Lipsa de formare profesională continuă. La noi ai terminat școala, s-a încheiat cu învățarea. Și cum școala are limitele ei, de cele mai multe ori profilul profesional al angajatului român este un soi de baladă, un set de reguli empirice, descoperite de înaintași și transmise prin viu grai generațiilor următoare. 2. Lipsa de proceduri, reguli, roluri organizaționale clare. Există joburi foarte ușor de procedurizat, astfel încât dacă există 100 de angajați toți să acționeze la fel. La noi câți oameni, atâtea idei și tot atâtea moduri de a-și face ...
Citește mai mult »

În educație NU există predestinare, doar alegeri și exemple personale

Se întâmplă destul de des ca în familii pe care le vedem în jur, anumite decizii să devină constante pentru mai multe generații. De exemplu, alegerea unei anumite cariere: există neamuri de doctori, avocați, profesori. Sau alegerea antreprenoriatului. Dar și chestii mai greu de dus: preferința pentru divorț, dependențe sau variate alegeri personale nefericite. Românul găsește rapid explicațiile convenabile: “așa le-a fost scris!”, “așa a vrut Dumnezeu!”, “cu soarta nu te pui!” Realitatea este că educația umană funcționează la început pe bază de exemplu. Copiii nu fac ce le spunem să facă, ci fac ceea ce văd la noi. Alegerile noastre, deciziile pe care le luăm, sunt, cel puțin pentru o vreme și ale lor. Relațiile toxice pe care le acceptăm, devin familiarul lor. Problemele noastre, ale căror soluții le evităm poate, devin reperele lor. Deciziile noastre mai bune sau mai proaste, viitorul lor. Când cresc și capătă propriile experiențe și judecăți de valoare, copiii se pot îndepărta de cele preluate de la părinți. Dar puțini au puterea să se rupă total de sistemul în care au crescut, ...
Citește mai mult »