Țelul suprem

Mi-am dat seama de ce sunt săracă! Financiar vorbind, cu duhul încă mai duc. Și vreau să rezolv chestia asta ASAP. Am aflat așadar din articolele de dezvoltare profesională că toți oamenii care s-au îmbogățit și-au dorit obsesiv câte ceva. Unii case, alții limuzine, bijuterii scumpe sau lucrări de artă inestimabile. Eu nu îmi doresc chestii din astea. De exemplu, nu visez la case megalomanice cu domenii uriașe pentru că mi se par bătăi de cap. Știți câți angajați îți trebuie să le întreții? Păi eu fug de acasă când îmi vine ajutorul la curățenie, să-mi mișune mereu prin prajmă tot soiul de persoane, care cu mopul, care cu ceaiul, care cu lustruitul oglinzilor, mi se pare coșmar. Mașină scumpă? Avem una nici prea prea, nici foarte foarte. Oricum eu nu șofez, că stau pe bancheta unui Bugatti, BMW sau Renault, dacă nu mă dor părțile moi, nu mă înghesuie nimeni la drum lung și supraviețuiesc onorabil în caz de Doamne fere’! e perfect. Bijuterii? Nu mă topesc după accesorii, sunt activă, alerg de regulă pe scări, n-aș ...
Citește mai mult »

Împarte-ţi darurile cu alţii! Dacă reziști la noroi…

Zilele trecute citeam un articol frumos despre nişte poze vechi găsite recent într-un aparat foto cumpărat la o licitaţie. Acestea erau speciale, spectaculoase chiar, aşa că găsitorul a mers pe firul istoriei pentru a vedea cui aparţin. Surpriza a fost că deşi păreau opera unui profesionist, erau de fapt cadrele unei bone full-time, care avea ca pasiune fotografiatul, călătoriile făcute împreună cu familia pentru care lucra ajutând-o mult în acest sens. Concluzia autorului era ca dacă femeia ar fi împărţit darul talentului ei celorlalţi la momentul acela, în 1960, dacă ar fi încercat să facă publice fotografiile, probabil acum am fi vorbit de ea ca de un reper în arta fotografică. Aşa, a rămas doar o ilustră necunoscută ale cărei poze au fost găsite întâmplator la o licitaţie. Împ plac mult poveştile, dar întorcându-ne la realitate, eu nu cred că tot talentul îşi primeşte răsplata celebrităţii. Din contră, mi se pare că nu cei mai buni, cei mai talentaţi devin repere, ci cei mai adaptabili. Este suficient să o auziţi cântând live pe Madonna sau pe tipul cu patrăţele de ...
Citește mai mult »

Cele mai frecvente nemulțumiri ale angajaților

Fericirea stă în lucruri simple atât în viața personală cât și în cea profesională. E drept că în organizații vorbim despre implicare sau angajament ca indicator măsurabil, dar de dragul literaturii le putem băga pe toate în oala bucuriei. Astfel, deși companiile investesc mult în spații de lucru desprinse parcă din filmele S.F. și pachete compensatorii creative, uneori sunt mizilicurile, chestiile insignifiante, cele care afectează starea de spirit a angajaților. Ce reclamă așadar aceştia? (*) Putem clasifica nemulțumirile după sursa lor. Avem așadar probleme legate de spațiul de lucru, de relațiile cu ceilalți, de proceduri și regulamente, de discrepanța dintre realitate și imaginea vândută la angajare și de micile detalii care fac viața mai frumoasă. Le luăm pe rând și vedem ce ar fi de făcut. Nemulțumirile privitoare la spațiul de lucru: Cel mai des apar probleme în zona de climatizare, fluxul de aer rece poate produce diverse afecţiuni sau intoleranţe. Deşi ni se pare amuzant, mai ales că suntem un popor pentru care “curentul” este cauzator de diverse maladii (noroc că sunt tratabile), unii oameni chiar se simt inconfortabil când ...
Citește mai mult »

Dumnezeu nu este dictator

În 1966, pe când comunismul lua amploare și conceptul omului nou, muncitor și iubitor de partid devenea din ce în ce mai palpabil, un conducător iubit a decis nu doar că natalitatea trebuie să sporească precum planul la hectar, dar și moralitatea membrilor societății trebuie să fie fără de cusur. Convins fiind că un decret dat cu un deceniu în urma sa, care legaliza avorturile, îmbie la decadență, prostituție și relații pasagere, Ceaușescu a decis să dea un altul care să-l readucă în ilegalitate: fatidicul 770 din 1966. A fost urmat de încă unul (779/ 1966) care îngreuna divorțul, pentru că doar așa, cu sac și cu petec poți însăila o nouă ordine socială perfectă. Rezultatele sunt deja istorie dramatică: femei, familii și copii mutilați pe viață, apariția unei piețe negre a serviciilor medicale de acest tip și a omului nou turnător, detractor, căutător în fundul şi burta colegelor, vecinelor sau rudelor. În imensa lui nebunie, decretul avea totuși portițele lui de scăpare. Partidul nu putea omorî femei de dragul unui făt nenăscut, deși putea pedepsi sarcini nedovedite. Generația noastră ...
Citește mai mult »

Întrebări de meteosensibilă

Vara trecută mi-am luat o pereche de ghete din magazinul meu preferat de pe litoralul altora. Am crezut că sunt de moft, dar s-au dovedit nesperat de călduroase și chiar waterproof. Le-am încălțat prima oară la început de septembrie. E jumătatea lui mai și încă le port cu sârg. Oare am șanse să renunț la ele pâna la viitorul septembrie? Centrala termică merge cu spor cam tot din ziua în care am pus ghetele noi în picioare. Oare apucăm să vedem anul ăsta factura la gaze cu sume care nu necesită Aspacardin la deschidere? Prin martie, păcălită de o nesperată și scurtă încălzire a vremii, mi-am comandat sandale noi. Din acelea cu elastice ca în anii ‘90. Oare apuc să le port până se demodează iar? Din cauza ploilor, curtea noastră arată pe alocuri ca o junglă amazoniană, mă aștept să apară oricând niște anaconda printre ierburile înalte cât mine și mai dese decât meșele lui JLo. Oare are sens să intram cu maceta în ea sau e mai înțelept să lăsăm lucrurile așa cum le aranjează natura? Tot ...
Citește mai mult »

Despre beneficiile oferite angajaților

Constat cu mirare că multe companii consideră ca beneficii ale angajaților lucruri care par mai degrabă în avantajul lor ca angajatorilor. Nu scot acum Ză Book să lămuresc termenii ca la carte, pentru că se pare că DEX-ul explică la fix: un beneficiu este așadar un câștig, profit sau folos pe care-l are cineva din ceva. În cadru organizațional definiția se păstrează întocmai: pentru a oferi beneficii angajaților, trebuie ca aceștia să câștige ceva în plus față de salariu pentru munca lor, să aibă un avantaj, un profit față de angajator. Să luăm așadar laptopul sau telefonul mobil. Care sunt instrumente de lucru, iar avantajul mobilității angajaților este mai ales al companiei. Care ar fi “profitul” angajaților? Două griji în plus, ca să nu o mai pun și pe cea a monitorizării? Apoi mașina de serviciu. Adesea un instrument de marketing și optimizare a timpului de lucru, masina este un beneficiu doar atunci când poate fi folosită și în interes personal (drumul până acasă nu se pune, știți, da?). Dar și așa, dacă-i trimiți să spele limuzinele pe banii ...
Citește mai mult »

Parentingul este un perpetuu meme

Există numeroase glume pe tema părinţelii. Pe bună dreptate, a creşte copii este un carusel perpetuu de tip râsu’-pânsu’. Te întorci o clipită şi-ţi găseşti copilul desenat cu carioci permanente, lăsate la îndemâna lui într-o altă nefericită clipită, întrebi de cinci ori dacă îşi termină mâncarea din farfurie şi după ce ai debarasat-o se pune pe plâns de dorul bucății de pâine rămase, găseşti tot soiul de soluţii creative stupide, care, evident, dacă funcţionează şi copilul scapă teafăr, se cheamă atunci că sunt deştepte. Dacă cea mai importantă calitate a unui om este simţul umorului, în cazul unui părinte, se dovedeşte a fi salvator! Ieri copilul mic, că despre cel mare nu-mi mai permit să zic nimic, mă anunţă ca a venit cu nişte amici în curte. Este activitatea lui favorită, iar dacă la început mă întreba din timp dacă are voie, a urmat etapa în care mă chestiona cu toţi copiii ciorchine în fața ușii privindu-mă cu ochi de căţeluşi, acum mă informează sec după ce se instalează bine la joacă. Să nu cumva să apar ...
Citește mai mult »

Corpul femeii

Imediat după Revoluție, când focul revoltelor s-a atenuat, TVR, rămas fără uzualul program de live-uri, a început un maraton de filme clasice. A fost perioada în care performanța mea școlară a înregistrat cele mai mici cote, pentru că după 14 ani de sete cinematografică, în sfârșit aveam ce vedea. Și eram clasa a opta… Am savurat multe filme bune, comedii spumoase sau capodopere regizorale. Printre care o mediocritate (poate) căreia nu-i mai știu numele, dar care m-a marcat cel mai mult, fiind la vârsta la care începeam să-mi percep altfel corpul. Pe scurt, acțiunea se învârtea în jurul unei doamne de 40+, care încercând să-și recucerească soţul din braţele unei infame cu mult mai puţini boboci în buchetul vieţii, a purces la a-şi opera faţa şi corpul pentru a părea mai tânără. După multiple suferinţe (în anii aceia chirurgia plastică nu era chiar o chestie simplă, îmi închipui că acum există și opțiuni mai puțin traumatizante) şi-a dat seama că încercarile ei au fost oricum sortite eşecului. Cunoscând destul de bine femeile știu că motivul intervențiilor estetice are mai ...
Citește mai mult »

Discriminarea este doar pentru aleșii sorții

Nu știu dacă vă mai amintiți scandalul primăverii trecute, provocat de o mamă singură aflată în război cu un cinematograf bucureștean. A invocat arunci discriminarea: nu a avut acces la un pachet Family pentru că era singură cu copiii, divorțată fiind, iar refrenul “moarte pe rug netrebnicilor” și a găsit un neașteptat suport din partea tuturor, inclusiv al presei. Subiectul s-a viralizat rapid pentru că o mamă care-și crește singură copiii, merge la cinema și scrie pe blog, își găsește rapid suporteri online. Pe fondul discuțiilor aberante despre definirea familiei și a ceea ce este acceptat social și legal, oamenii educați care populează bula corporatistă au picat în păcatul de a crucifica în Social Media un brand pentru niște erori clare de comunicare, dar poate și din cauza unor frustrări personale neasumate ale respectivei mame singure. În același timp, în aceeași bulă, două nebune încearcau să ajute niște copii vulnerabili, dar oacheși. Și evident că nu-i nimic de viralizat în asta. Ce poate fi cool, cum te poți asocia cu niște copii bătuți de soartă, negricioși, murdari, ...
Citește mai mult »

Informarea și consultarea angajaților – necesitate sau obligație legală?

Unul dintre cele mai întâlnite reproșuri asupra managementului autohton, care sunt vărsate pe la interviuri, este lipsa de comunicare. Angajatorii au obsesia unei discreții absurde și a unei abordări de tipul “eu spun acum, tu execuți imediat”. Practic dispun tot soiul de noi responsabilități sau politici fără să considere oportun să-și implice și angajații în decizii care-i privesc. Ca la armată: ordinul se execută! Și în parenting există eroarea aceasta: “faci cum zic eu, că știu mai bine!” Și de regulă te prinzi tardiv cât de stupidă este abordarea în cauză. Practic oamenii nu sunt pioni pe tabla de șah a unui masterplan managerial sau educațional. Sunt personalități cu un cumul de nevoi, aspirații, dorințe, putințe. Au nevoie de predictibilitate și recunoaștere. Trebuie să fie împuterniciți cu propria lor devenire personală și profesională. Nu sunt teleghidați și nici responsivi asemeni unui robot. Au frici, întârzieri (deseori recuperabile) sau sclipiri. De aceea deciziile care-i privesc trebuie măcar comunicate optim, dacă nu și construite împreună cu ei. Una dintre modalitățile de motivare și fidelizare a angajaților este așadar o comunicare transparentă și ...
Citește mai mult »