Împotriva uitării

Este dovedit științific că întotdeauna uit câte ceva acasă atunci când plecăm prin vacanțe. Se apropie una nouă, așa că fac o listă cu lipsurile cele mai dureroase din bagaje, în speranța că de data asta voi reuși să fac o figură frumoasă: 1. În primele ieșiri cu viitorul, pe atunci, și actualul, pe acum, meu soț, am uitat instrumentul de pieptănat. Și eu, și el aveam părul lung, iar în toată stațiunea Costinești nu am găsit o tarabă cu ace-brice ca să rezolv lipsa (despre supermarketuri nu putea fi vremea pe atunci, cred că încă existau dinozauri). Așa că tot sejurul ne-am pieptănat cu o furculiță de inox, culeasă nu mai știu de unde de viitorul, respectiv actualul meu soț. 2. Cel mai des uit periuțele de dinți, pentru că le folosim înainte de plecare și rămân în urma bagajelor. Din fericire am găsit întotdeauna altele de cumpărat. 3. Pijamalele mele, așa că fur tricouri din alte bagaje ale familiei și dorm, chiaburește, cu pantaloni de stradă. 4. Slipii altora. Ăsta ar putea fi motiv de divorț. 5. Carte ...
Citește mai mult »

Educația cu rețetă

Așa cum se schimbă moda prin reviste, așa se schimbă și tendințele în educație. Poate nu atât de des, dar fiecare generație a avut specificul ei, ideile ei revoluționare și, invariabil, problemele ei. Cât timp doar educația formală, instituționalizată a fost supusă tendințelor, lucrurile au decurs natural. Nu a existat nimic atât de distructiv încât să nu poată fi reparat la pieptul mamei, cu sprijinul tatălui și în comoditatea familiei. Acum însă există “trenduri” în parenting. Rețete de bună-purtare părințească menite să aducă echilibru și pace sufletească tuturor. Numai că treaba cu rețetele e ok doar în bucătărie. Ba și acolo, dacă ai aceleași ingrediente, dar din surse diferite, pot ieși produse distincte. Ce să zicem de oameni? Suntem o multitudine de gene și amestecuri ADN. Suntem personalități unice, avem ritmuri proprii de dezvoltare, reacționăm aparte. Aceași rețetă nu doar că dă rezultate diferite, dar poate arde suflete. Sunt copii atât de sensibili încât un ton puțin ridicat îi doboară. Și copii atât de voluntari încât doar cu un țipăt puternic îi scoți din pericol. Sunt situații de viață atât de ...
Citește mai mult »

Ce mai face Valentina Neacșu?

Știe că muriți de curiozitate, așa că vine mintenaș cu detalii: 1. Recrutează. În principal poziții de care a zis că nu mai vrea să audă: System Analyst, .Net Developer, Business Analyst, Account Manager. Deci așteaptă oricând recomandări. Și alte profile profesionale care să o scoată din depresie. 2. Se pregătește de vacanță. După ce o lună a suportat cu stoicism poze frumoase din colțuri de lume, e pregătită acum să posteze și ea chestii interesante de pe unde va hălădui. 3. Își tratează viroza. Pentru că ar fi prea banal să plece din țară în deplinătatea facultăților fizice. 4. Are grijă de încă o pisică. Ce e viața în lipsa altei guri care balotează mâncare fără să aducă foloase curții pe care o poluează? 5. Pregătește o nouă categorie pentru blog și va avea nevoie de mult ajutor. Pentru că va fi despre alții, despre cei care au schimbat povestea, dar fără dulcegării și siropuri motivaționale. Optimistan. Sau Fericenia. Sau Seninia. Se mai gândește. 6. Și nu doar atât. 7. Speră. Încă mai speră. 8. O cam ia razna. Începutul e clar ...
Citește mai mult »

Viaţa online

Cu ceva timp în urmă, una dintre paginile de (pseudo)ştiinţă, pe care o urmaream pe Facebook, a publicat un articol despre ovarele polichistice. Au urmat sute de comentarii în care femei diverse ca naţionalitate şi locaţie pur şi simplu îşi tăguiau (*) prietene interesate de subiect. Adică alte femei la fel de diverse care s-au confruntat, într-un fel sau altul, cu această afecţiune. Aparent vremurile în care era aiurea să vorbeşti public despre boli care ţin de zona intimă au trecut. Ori că zici de un genunchi, ori că bagi detalii despre uter, e acum acelaşi lucru. Ceea ce e logic corect, până la urmă tot anatomie umană e, dar cumva deschide calea spre atrocităţi de comunicare ca cele de mai sus. De când administrez grupul de discuţii al comunei am avut multe bariere personale de înfruntat. Este mai greu decât pare, sunt oameni diferiţi si dificili care uneori îţi pun la încercare răbdarea şi nervii. Dar recunosc public că cel mai tare mă îngreţoşează, la propriu, anunţurile de tipul: “cine e disponibilă pentru o mani/ pedi cu semi în după amiaza asta?” sau varianta ...
Citește mai mult »

Oul sau găina?

În scurta mea experiență didactică, una dintre provocări a fost să conving o familie destul de înstărită pentru zona rurală să-și aducă la școală copilul. Argumentul lor era că va avea oricum o meserie bănoasă căpătată din familie, al meu că totuși copilul trebuie să fie alfabetizat, să știe să citească acte sau să facă socoteli. Sistemul de învățământ primar era, conform standardelor de atunci, ok. Părinții erau cei care decideau inutilitatea lui. A fost o luptă surdă, am câștigat prima rundă, nu știu cum au decurs următoarele. La noi în comună există o familie care hălăduiește fără adăpost. Femeia este abuzată, dar continuă să stea lângă soțul ei și să facă alți copii. Sistemul de protectie a dus-o de nenumărate ori în adăposturi speciale, din care ea fuge și se întoarce lângă soț. Oricât de imperfecte ar fi sistemele (nu pot fi altfel), omul este cel care decide pentru soarta lui. Că o face bine sau rău, este responsabilitatea sa. Astăzi am șters (și o fac rar) o postare din Social Media despre divorț tocmai pentru că dilema ...
Citește mai mult »

Prăpastia dintre noi

Există uneori o sincopă teribilă între ceea ce avem noi nevoie şi ce cred alţii că ne-ar trebui. Pentru că fiecare analizează prin filtrul propriilor valori, opţiuni, experienţe, poluând astfel percepţia, încărcând-o cu propria încărcătură subiectivă. Dacă întrebi un bărbat care tocmai a avut o decepţie în dragoste “ce vor femeile”, va răspunde că sunt nişte oportuniste în căutarea fericirii imediate şi materiale. Dacă întrebi un şef căruia tocmai i-a demisionat un om cheie “ce vor angajaţii”, va răspunde că vor bani mai mulţi. Dacă întrebi un părinte care petrece puţin timp cu copilul din considerente de serviciu ce crede că îşi doreşte acesta, va răspunde “un telefon nou”. Este simplu să vedem partea care costă. Şi, ca orice profeţie împlinită, oferind material, generezi bucurie. Pe moment. Dar nu ai de unde să ştii ca aceasta a fost nevoia iniţială sau că măcar aceea s-a compensat cumva la final. Avem nevoie de bani, de mâncare, de haine, de apă, asta este clar. Și cu cât sunt mai de calitate, cu atât mai bine! Dar nu de asta ne ...
Citește mai mult »

Despre schimbare

Văd des organizații care au nevoie de schimbare. Fie au rămas blocate în trecut, fie în aceeași greșeală, fie au luat-o pe un drum greșit, oricum eșecul pare inevitabil. Și toate clachează încă de la primul pas: conștientizarea nevoii de schimbare la nivelul celor care iau deciziile. Angajații simt primii că ceva nu funcționează și trebuie recalibrat. Sunt cei care iau pulsul pieței și al clienților, care primesc direct critici, sugestii, reclamații. Capii însă, cei care văd de sus ansamblul încă funcțional, refuză cu obstinație să primească aceste prime semnale. Și o țin într-o negație până la prăbușirea finală: Probleme financiare? Am mai avut, se rezolvă. Păi stai așa că situația nu mai e aceeași, presiunea cu salariile a crescut, plus toate celelalte cheltuieli, ar trebui niște analize mai detaliate. Nu! Probleme de personal? Găsim alți angajați! Păi migrație, depopulare, firme multe, nu prea mai merge ușor cu recrutarea, ar trebui discutat despre retenție. Nu! Probleme cu serviciile/ produsele? Nu există așa ceva, sunt clienții mofturoși. Dar totuși ei plătesc, ar merita făcut un audit. Nu! Cunoașteți cu siguranță scenariile. Nu ...
Citește mai mult »

Generaţii noi, aceleaşi probleme vechi

Am ţinut primele interviuri puţin înainte de anul 2000, primul workshop despre carieră în 2006 şi mult prea multe sesiuni de consiliere în carieră să mai ştiu când au început. Deşi am avut, la rândul meu, probleme (presupun că şi medicii se îmbolnăvesc uneori) – sau poate și datorită lor – am vazut parcursul profesional al multor candidaţi care mă ajută să formulez două concluzii relevante: Prima este că de-a lungul timpului şomajul în rândul tinerilor s-a păstrat constant ridicat, cu o crestere cumplită în perioada de criză din 2008. Practic un sfert din tinerii europeni care termină o formă de învăţământ sunt în risc de a nu-şi găsi loc de muncă. Există industrii mai putin expuse (ştiţi deja exemplul clasic cu IT-ul), dar şi industrii în care situaţia este mai complicată de atât, pentru că lipsa de experienţă costă mult. Se întâmplă aşa în mare din cauza incapacităţii firmelor de a găsi o formă rapidă şi eficientă din punctul de vedere al costurilor de a instrui personalul neexperimentat. Nu ar fi foarte greu, dar necesita o baterie de abilităţi manageriale şi ...
Citește mai mult »

Unii contra altora

Astăzi s-a mai dezbătut o moţiune de cenzură care ar fi trebuit să schimbe guvernul. Una născută moartă, ca atâtea altele, cu ştiutul circ pe care-l vedem periodic din 1990 încoace. N-am avut de mult curiozitatea să privesc dezbaterile aferente şi nici răbdarea de a le suporta, dar azi cumva am zis să văd cu ochii mei cum mai stau lucrurile în politică. Şi am văzut că stau la fel ca întotdeauna: tabere complet opuse, în care niciunul dintre lideri nu reuşeşte să-şi trimită mesajul până la adversar. Politicieni care vorbesc doar pe limba alegătorilor lor, indiferent de partidul în care se află. Realităţi antagonice, în care unii văd doar miere, alţii doar fiere. Multe gesturi nesportive, de am ajuns să mă întreb cum ar arăta un meci de fotbal în care adversarii ar huidui un jucător care execută o lovitură de la 11 metri. Încrâncenare, ură, violenţă verbală şi abuzuri de tot soiul. Un mediu toxic, în care nici bruieni n-ar creşte. Aşa sunt ei, cei de la tribuna democraţiei. Şi aşa am devenit şi noi. Încrâncenaţi, porniţi unii împotriva celorlalţi. Incapabili de reconciliere, pururea în conflict. Doar pentru ...
Citește mai mult »

Temele – antrenament sau durere de cap

A venit vacanța și, odată cu ea, supliciul temelor date de la școală, în ciuda faptului că de câțiva ani buni se discută, ba chiar se legalizează, interzicerea lor. Sunt temele un rău necesar? Putem trăi și deveni fără ele? Cu siguranță răspunsul variază în funcție de cine îl formulează, iar adevărul este multiplu. Tradiționaliștii vor spune că fără teme, adică fără exercițiu în afara clasei care să fixeze cunoștințele, copiii uită ce li s-a predat. Cei care gândesc mai critic, vor spune că dacă acele conținuturi sau deprinderi au fost bine predate, temele devin de-a dreptul facultative, dacă nu chiar inutile. Protecționiștii vor spune că elevii petrec suficient timp la școală, au deci nevoie de pauze suficient de mari să se deconecteze. Realitatea este că nu doar abordarea de la clasă este cea care contează. Elevii sunt și ei diferiți: unora le place să lucreze și acasă, alții au nevoie de exerciții suplimentare, în timp ce există și categoria pentru care temele reprezinta un chin absolut inutil pentru că învață rapid, bine, cu progrese greu de monitorizat, fără ...
Citește mai mult »