Palatul de cleștar

Nu am de gând să scriu azi un basm de iarnă. Deși inspirația a venit în parcul din cartier, luminat și decorat în spiritul acestui anotimp. Va fi un text despre supraprotecție. Despre prea multă grijă. Despre a muta munții din loc pentru copiii noștri, astfel încât să aibă calea liberă. Ieri, copilul cel mic a vrut în parcul mare, despre care a auzit la școală că este frumos pregătit pentru Crăciun. Evident că odată ce a primit de la un alt puști întrebarea magică “Vrei să fii prietenul meu?” decorațiunile au trecut pe plan secund și a urmat o partidă de alergat pe cinste. Dar experiența a fost frumoasă și m-am bucurat de bucuria lui la vederea urșilor, clopoțeilor, brăduților plini de lumină. În timp ce copilul se juca, eu tremuram ca frunza în apropiere, devenind, fără să vreau, martora unei conversații telefonice dintre un părinte supărat și un profesor acuzat. Să-mi scuzați impolitețea, dar și să mă fi mutat în altă parte tot aș fi auzit, la cât de tare se prezentau argumentele! Iar subiectul era ...
Citește mai mult »

Amintiri din copilărie

Zilele trecute m-a întrebat cineva câți ani aveam la Revoluție. Aproape 14. Îmi aduc aminte ca acum absurdul regimului comunist care a culminat cu un final la fel de nebun, apoteotic ca el. Așa că scriu azi pentru copiii mei. Nu prea apuc să le povestesc “de pe vremea mea”, dar aș vrea să aibă totuși niște repere. Și nu le-am ales pe cele mai urâte, care îmi bântuie încă memoria și deciziile. Iarna lui 1980 și ceva. Pe vremea mea și viscolele erau adevărate în Bărăgan – codul roșu, așa cum este el definit de standardele actuale, însemna doar o zi obișnuită de iarnă la noi în oraș. Îmbrăcămintea și încălțămintea erau lux, dacă găseai ceva purtabil devenea moștenire la familie pentru cel puțin patru generații. Iar halatul de monton era must-have în casă. Împreună cu șosetele de lână, botoșii de pâslă, hamleții (colanți tricotați de care au început să-și amintească în prezent marile case de modă) și burlanul, adică chestia aia sub formă de tub, care este și fes, și fular. Practic ne îmbrăcam în casă ...
Citește mai mult »

Lecțiile lui 2019

Ca la orice sfârșit de an respectabil, vă atenționez că urmează câteva retrospective personale. Vă voi povesti în zilele rămase până la intrarea în cel nou, printre multe altele, despre ce mi-a plăcut și ce nu, ce cosmetice au trecut testul timpului, ce haine și accesorii am purtat obsesiv și poate chiar voi recapitula puțin călătoriile făcute. Asta ca să știți ce urmează, în cazul în care vi se pare că blogul devine astfel nefrecventabil, reveniți în ianuarie! 🙂 Încep cu școala lui 2019. An care vine după 2018, 2017, 2016 și încă vreo trei deloc fructuoși. Și care m-au convins că ar fi cazul să încetez în a mai vedea o logică în ceea ce se întâmplă sau a căuta conținutul, abilitatea, morala fiecărui impediment. Totuși, dacă tot vorbim obsesiv de dezvoltare personală și căutăm scurtături plătite, iată că viața îți oferă gratis oportunitățile de a crește, de a te schimba, de a încerca altceva. Din păcate nu doar prin evenimente frumoase ci și prin încercări deloc ușoare. Așa am ajuns ca în acest an să ...
Citește mai mult »

Ca o gheată plină de Sfântul Nicolae

La noi perioada sărbătorilor este deopotrivă stresantă și generoasă. Cumva la final de an se adună multe administrative, apar probleme de sănătate și tot soiul de neprevăzute, dar cadourile sunt acolo și chiar copleșesc prin multitudinea lor. Aseară, după ce Moș Nicolae a venit pe furiș pe când unii erau la duș, iar alții duși de acasă și după entuziasmul consecinței cumințeniei noastre de-a lungul anului, fiecare s-a tuflit. Eu de oboseală, deja am nevoie de o pauză de la trezitul prea matinal, Cezar pentru că a realizat că trebuie să meargă la somn și la trezire nu va avea timp să se joace cu ce a primit fiind zi de școală, iar Cristi pentru că în cele două săptămâni rămase până la vacanță are un maraton de proiecte, teste și alte asemenea activități dătătoare de note, deci a trecut la teme. Cam așa sunt sărbătorile: te bucuri puțin și treci la treabă. Și nu doar ele, practic toate evenimentele marcante din viață vin mai degrabă cu o fast-bucurie. Nunta? Muncești un an înainte și un an după, ...
Citește mai mult »

Ce pot face părinții?

Vuiet mare în România noastră dragă: rezultatele testelor PISA recent publicate arată, și ele, ceea ce știm cu toții, adică declinul educației formale din România. Problemele au fost punctate deja și din păcate rezolvările sistemice nu ne aparțin. Noi, ca părinți, putem face doar ceea ce stă în puterea noastră și să știți că nu-s puține. Ca bun cunoscător al pieței muncii, vă zic că există două mari probleme ale celor care se angajează: una ar fi adaptabilitatea, adică abilitatea de a face față cu ușurință unor situații noi, neuzuale, iar cealaltă lipsa de flexibilitate a gândirii, cu alte cuvinte capacitatea de a procesa în mod creativ informațiile pe care le dețin. Ca părinți trebuie, în primul rând, să creștem oameni. Și în al doilea potențiali angajabili. Pentru că aici e cheia, după ce educația formală se încheie, copiii trebuie să fie adulți independenți, capabili de succes profesional și personal. Cum dezvoltăm adaptabilitatea copiilor noștri? Nu este foarte greu: trebuie doar să-i expunem la experiențe și situații de învățare, funcționare sau relaționare diverse. Cu alte cuvinte să ieșim din paradigma ...
Citește mai mult »

Construcția relațiilor

Ați văzut cum se face o casă? Mai întâi o groapă mare, urâtă chiar, apoi în ea se toarnă o fundație de beton, din care ies multe mustăți de fier. Cel mai simplu este să-i ridici pereții, finisajele și detaliile fiind nu doar costisitoare ci și foarte migăloase. Cu oamenii e cam la fel. Pentru a avea o relație autentică trebuie mai întâi să cunoști terenul pe care construiești. Dacă e mlăștinos, nu va ține fundația. Apoi clădești, dar în detalii și migală stă, de fapt, calitatea, valoarea. Iar mustățile de fier sunt toate acele momente în care ai ajutat, ascultat, alinat. Am văzut oameni care intră în viața altora cu mare parcimonie. Zgândăresc puțin terenul și își închipuie că acolo pot clădi ceva. Alții care sapă o groapă adâncă și uită să mai și construiască. Sau cei care uită să pună armătura și tot ce clădesc se surpă imediat. Indiferent că vorbim despre rude, copii chiar, colegi, vecini, dacă vrem o relație profundă și durabilă trebuie să fim dispuși să-i suportăm și maldărele de pământ, și hăurile ...
Citește mai mult »

Lista pentru Moș Crăciun

Azi am împodobit primul brăduț și ca orice copil care se respectă, cel care stă încă la mine în cap a făcut lista pentru Moș Crăciun. Asta doar după ce a calculat cu rigoare că a fost cuminte, a ascultat de cei din jur, a făcut fapte bune și, mai ales, nu le-a făcut pe cele rele. Dragă Moș Crăciun, iată așadar ce-mi doresc sub brad! 1. O cremă minune. Simt cum colagenul mă părăsește încet, dar sigur, iar rutina mea este din ce în ce mai complicată pentru a-i suplini lipsa. Durează mult, iar costurile de energie, timp și bani nu sunt proporționale cu rezultatele. Doar un Moș bun, ca tine, care face minuni mă poate ajuta cu o cremă ieftină și foarte eficientă. Fără alcool, parfum, parabeni, uleiuri esențiale și cu o textură plăcută, da? 2. Un aliment minune care să aibă gust de ciocolată, să sature precum ceafa de porc și să îngrașe mai puțin ca morcovii fierți. N-ar trebui să fie foarte greu, literatura a definit deja niște prototipuri. 3. O haină minune, cu încălzire ...
Citește mai mult »

La ceas aniversar

La ceas aniversar, când emoțiile și patriotismul ne îndulcesc dreapta judecată, m-am gândit să vă spun ce ne lipsește nouă, românilor, dincolo de autostrăzi, spitale ca afară sau trenuri de mare viteză. Lucruri pe care nu ni le promite nimeni în campaniile electorale, pentru că par banale și insignifiante: – Să ne fie viața mai simplă. La ghișee de instituții, în trafic, la locul de muncă. La spital, atunci când suferim și așteptăm vești, acasă, când avem de umplut ghiozdanul de caiete pline de teme. Asta ar însemna să punem omul înaintea tuturor procedurilor și regulilor. Să ne dorim real să ajutăm. Dar nimeni nu vrea să ne fie ușor, nici noi nu realizăm câtă nevoie avem de simplitate, iar masochismul ăsta ne termină nervos și ne gonește de acasă. – Să avem încredere unii în alții. Orice societate normală se bazează pe încredere acolo unde nu poți avea certitudini. Noi am pierdut-o, dezamăgiți de numeroasele dăți în care ne-a fost înșelată. Nu avem încredere în profesorii copiilor, în doctorul care ne tratează, în vecini, în furnizorii ...
Citește mai mult »

Delicatesă

Meniul familiei noastre este un coșmar zilnic. Unii nu mănâncă paste, alții pește, unora nu le face bine mazărea, alții urăsc ouăle. Orice combinație ai încerca, este dovedit statistic că întotdeauna vor exista nemulțumiți, lezați, loviți la ficat sau mațe. Din motivele enumerate mai sus, cartofii aproape că lipsesc cu desăvârșire din cămara cu ingrediente. Pe unul îl îngrașă, altuia nu-i fac bine, iar cel de-al treilea nu-i suportă. Doar eu aș mânca la fiecare masă, dar din fericire am suficientă autoprotecție cât să nu gătesc și meniuri individuale căci asta ar fi calea sigură spre mutat definitiv în bucătărie. Și, probabil, spre obezitate. Dar aseară am schimbat tactica. Am făcut o friptură cu un spanac alături, pentru jumătate de familie, urmând să păcălesc copilul cel mic cu altceva la cină, întrucât dintre legumele verzi doar salata îi este prietenă. Și nici cu carnea nu se omoară. Iar mie mi-am făcut o tocană de cartofi ca la mama acasă, pentru că pot și, mai ales, pentru că merit. Și până să sosească din pribegie jumătatea înaltă a familiei, ...
Citește mai mult »

Echilibristica mamelor

Belinda Johnson, COO Airbnb, în vârstă de 52 de ani, a anunțat zilele trecute că părăsește scaunul înalt pe care l-a deținut pentru că își dorește să fie “o mamă și o soție mai bună”. Într-o scrisoare adresată angajaților companiei și ajunsă în presă, aceasta poveștește cum a ratat momente frumoase din viața primului ei copil și cum încearcă măcar la al doilea, ajuns(ă) deja la pragul adolescenței, să repare câte ceva. Executiva rămâne totuși în consiliul de administrație, deci nu părăsește total Airbnb. La 52 de ani și cu o poziție confortabilă la masa celor care dețin puterea financiară și de decizie, o astfel de mișcare nu pare deci tocmai riscantă. În biografia ei, fosta primă doamnă a Americii, Michelle Obama, povestește la rândul său cum mama ei și-a abandonat cariera pentru a-și crește cei doi copii, reluând-o odată cu admiterea lor la liceu. Pe de altă parte, citeam cu mulți ani în urmă un interviu cu Indra Nooyi, pe atunci CEO Pepsi, care ne dezvăluia câteva dintre despre încercările la care o supuneau copiii când ajungea târziu acasă, tocmai ...
Citește mai mult »