Există performanță cu blândețe?

În ultima vreme se vorbește mult despre educația cu blândețe, concept care în principiu ne pune pe toți în acord. Violența de orice fel generează fie violență, fie anxietate, iar starea de bine, de echilibru, atât de necesară unei vieți interioare sănătoase, nu se poate instala într-un context conflictual. Dar există o parte a blândeții excesive la care cu siguranță nu v-ați gândit: lipsa motivației de a performa școlar, sportiv sau profesional. În principiu e comod, confortabil să fim tratați cu mănuși de catifea și covoraș roșu la fiecare pas. Dar zona cu adevărat strălucitoare, podiumul, laurii, aparțin celor care au fost uneori împinși, târâți sau atuncați către acolo, celor care au luptat, s-au sacrificat, au simțit nod în gât, durere, voință agresivă. Ori toate acestea sunt anihilate de o educație protectivă, în care nevoile de moment, inclusiv cele emoționale sunt satisfăcute prompt și constant. Și nu doar laurii. Și caracterele se nasc din durere. Există puțini oameni care au în dotarea inițială o doză suficientă de empatie cât să înțeleagă dinamica grupul social și comportamentul individual. Apoi învățăm ...
Citește mai mult »

Zâne, elfi și miniștri

Zilele trecute un alt copil din mediul rural a murit înecat în haznaua din curtea școlii. Probabil că anual auzim astfel de știri, de fapt așa ne dăm seama cum este România, unde încă există haznale și accidente stupide de tipul aruncat benzină în sobă. Evident că tragica întâmplare a devenit muniție pentru atacurile politice. Așa se întâmplă de fiecare dată, ministrul este de vină pentru hazna, iar soarta ne-a dat ministrul. Departe de mine să încerc a mă erija în avocatul diavolului. Am pentru oamenii politici de orice culoare aceleași sentimente pe care le am față de șoarecii aduși de mâțele mele în casă. Dar haznaua din curtea școlii din Cucuieții de munte, nu este treaba unora care se fac că muncesc la București. Și a continua genul ăsta de retorică în care ministrul este vinovat pentru toate tembelismele comunității locale, înseamnă a încuraja pe termen nelimitat șirul unor astfel de tragedii. Nu este treaba altuia de departe ca ceva ce este în propria curte să funcționeze. Este fix responsabilitatea noastră. Ce fel de profesori se duc zilnic în ...
Citește mai mult »

Aproape unplugged

De ceva vreme tot încerc să mă întorc în Seninia și nu reușesc. Nu din cauza problemelor mele, reușeam în trecut cu brio în ciuda lor, nici a lipsei de soare, nu sunt chiar așa meteosensibilă pe cât îmi place să cred, nici a inerentelor interacțiuni neprincipiale din ultima vreme la care m-am imunizat oricum de mult. Am analizat așadar ce anume se întâmplă cu mine. M-am suspectat de depresie, dar dorm cât trebuie, mănânc la fel, încă am plăceri mai mult sau mai puțin vinovate. Apoi de bătrânețe, dar nici această bănuială nu a stat în picioare. Astăzi, când telefonul mi-a trimis inerentul raport cu timpul petrecut împreună, m-a lovit evidența: Social Media. Petrec prea mult timp virtual în zone care nu mă ajută absolut deloc, ci doar îmi consumă inutil datele, retina și energia. Am purces așadar la o analiză corectă și sinceră. Aplicațiile pe care le folosesc intensiv sunt: LinkedIn, Instagram, Facebook și Twitter. LinkedIn se presupune să mă ajute profesional. Adevărul este că nu a făcut-o niciodată foarte mult. În afară de ceva research, nu ...
Citește mai mult »

Ce aş fi vrut să ştiu în bebeluşia copiilor mei?

Cele mai grele perioade frumoase din viaţa mea au fost primii 3-4 de existenţă a copiilor mei. Iar cel dintâi al fiecăruia m-a secat de puteri, energie, neuroni şi decizii. Multe dintre lucrurile de mai jos îmi erau clare, dar cumva hormonii jucăuşi, presiunea socială, anxietatea parentală firească m-au făcut să ma îndoiesc uneori de clara mea judecată. Iată ce aş fi vrut să ştiu, să simt sau să urmez orbeşte atunci, dar pot abia acum, când deja au trecut dublele verificări şi problemele inerente incapacităţii de a comunica în aceeaşi limbă cu ai mei copii: 1. Fiecare prunc are ritmul lui. Unii merg rapid, vorbesc precoce, se nasc cu dinţii aliniaţi şi rezolvă integrame şi integrale de la nici un an. Alţii au o lene ancestrală, de ce ne-am grăbi, că până la urma tot acolo ajungem? Unii fac aşa cum pot ca să bifeze, altii sunt perfecţionişti şi nu-ţi arată o achizitie până nu este deplină. La un moment dat lucrurile se echilibrează, unii pierd din energie exact când au nevoie de ea, alţii o scot proaspătă la înaintare, folosind-o exact când trebuie. Dar ...
Citește mai mult »

Cum arată discuțiile online

Viața online devine din ce în ce mai complexă, motiv pentru care telefonul îmi raportează constant scăderea timpului petrecut în fața ecranului. Să presupunem așadar că cineva postează o poză cu o bluză cu picouri (ca cea de sus) și următorul text: ”Am văzut azi într-o vitrină această bluză care mi-a amintit de copilărie. Pe atunci aveam una similară și o purtam doar la serbări.” Cum vor arăta comentariile? 40% vor întreba simplu “Preț?”. În ciuda faptului că încă de la primul, persoana va preciza clar că nu a intrat în magazin să vadă, acestea vor curge continuu, nestingherit. 40% vor emite variațiuni pe tema: “Tot atunci era mai bine! Avea lumea loc de muncă și casă, nu-ți era frică să ieși pe stradă!” 10% te vor anunța că te-ai îngrășat cam mult de atunci și ți-ar sta groaznic cu picățele roz. Pe bune, cine mai poartă așa ceva la vârsta ta? 5% îți vor trimite emoji-uri care n-au legătură cu discuția (de exemplu vulpea care salută); 3% își vor aminti de serbările din copilărie; 1% întreabă de Vasilica (nu ai cunoscut niciodată o ...
Citește mai mult »

O perpetuă adaptare

Ne place stabilitatea și rutina, dar în fond tot ce facem este să ne adaptăm constant, să schimbăm, să aflăm altele noi. Învăţăm greu să ne desprindem de mamă, primul nostru punct de reper şi de fuziune. Bâjbâim, o căutăm, devenim independenţi, uneori regretăm, ne întoarcem. Apoi învăţăm la fel de greu să ne adaptăm vieţii în doi. În trei, în patru… Deprindem cu ceva efort scrisul, cititul, socotitul. Apoi mai complicat devine să învăţăm cum să comunicăm cu alţii diferiți nouă, cum să înţelegem motivaţii ascunse, cum să ne adaptăm junglei umane. Ne obişnuim cu o casă. Apoi o schimbam. Cu un oraş, apoi cu altul. Cu trenduri ale modei și tehnologiei. Cu maşini noi şi metehne clasice. Ne obişnuim cu a nu avea nimic la începutul carierei. Apoi trebuie să deprindem modestia câştigului. Prietenii, colegii, vecinii, cunoştinţele sunt toţi într-o dinamică perpetuă. Vin şi pleacă, unii pe furiş, alţii cu surle şi trâmbiţe, unii lăsând în urmă gol, alţii o mare uşurare. Câştigăm şi pierdem constant. Şi nu e ca şi cum putem echilibra o balanţă. Câștigăm timp, pierdem bani, câștigăm viitor, pierdem trecut, ...
Citește mai mult »

Moisescu este vaccinat

Zilele trecute citeam că fiul ilustrului Andrei Pleșu este suspect într-un dosar penal: trafic de droguri mai exact. Evident că în astfel de cazuri nu te poți abține de la asocieri și te întrebi, deși fiul se apropie de cinci decenii de viață, ce fel de tată/ părinți a avut. Nu știu cum mi-a patinat mintea apoi spre celebrul cuplu Steer-Moisescu, altă sursă constantă de asocieri. Nu sunt singura cu astfel de nelămuriri și nu o dată m-am întrebat dacă cei doi funcționează împreună conform principiului “cine se aseamănă, se adună” sau a celui fizic care susține că polii opuși se atrag. Cum nu-mi permit să mă grăbesc cu concluziile, deși am mai făcut-o până acum, aș analiza puțin situația celor doi, pentru că ajută mult la a demitiza această instituție socială deloc magică numită căsătorie. În primul rând, bărbații nu caută să se însoare cu genii. Vor femei obișnuite, preferabil frumușele, capabile să facă o ciorbă (luați-o metaforic) și să țină un cămin. Cu siguranță nici vedeta la care fac eu referire n-a dat nevestei un test ...
Citește mai mult »

Urăsc cu toată ființa mea un ticălos cu nume oribil

Aș putea să scriu zilele astea numai despre resurse umane, carieră și management. Acesta este pilotul meu automat, după 6000 de texte scrise pe itex.ro, îl pot oricând scrie pe cel cu numărul 6101. Dar nu vreau să deraiez de la scopul acestui blog: scriu în primul rând pentru mine, ca să-mi fie bine, să-mi fixez amintiri, să mă organizez sau vindec, iar pilotul automat nu mă ajută nicicum. Ba chiar mă încurcă mai rău. Dar nici ușor nu-mi va fi în cele ce urmează. Urăsc, dragii mei! Cu patimă, complet, cu toată puterea mea. Nu este un om, nu este o ființă, ci este un hoț abstract care lasă un deșert în urmă. Și nu fură tot odată, ci încet, parșiv, puțin câte puțin. Ia amintiri, idei, cunoștințe și lasă în urmă frică, angoasă, tristețe. Încâlcește minți, aduce neputințe și lacrimi. E rău, ticălos, monstruos. Nu știi niciodată cu ce te păgubește prima dată, nici a doua, nici a zecea. Uneori cu zâmbete, chipuri familiare, alteori cu echilibrul sau demnitatea. Îți ia mama și îți aduce un copil agresiv și ...
Citește mai mult »

Trei metehne manageriale

Uitându-mă prin firmele românești constat că există trei metehne manageriale pe care este imposibil să nu le regăsești simultan într-o covârșitoare majoritate: Prima este lipsa de viziune. Mai toate afacerile încep cu o oportunitate sesizată, cu o idee bună. Dar de aici până la stabilitate și glorie financiară, drumul este lung, anevoios, necesitând multă planificare, știință și voință. Evident că adesea te apropii de un obiectiv încercând și eșuând,  dar nu o poți face haotic, fără direcție și resurse alocate. A doua este lipsa unor elementare abilități de comunicare. Comunicarea în organizații trebuie să aibă o doză de formalism și profesionalism, rămânând totuși simplă, autentică, de impact. Există reguli clare, stabilite atât legal cât și de bunul simț comun. Pot spune că procentul uriaș al problemelor de prin firme ar deveni infim, dacă s-ar respecta o conduită minimală a comunicării. A treia este lipsa de preocupare pentru învățare. Cumva românii s-au născut nu doar poeți ci atotpricepuți: găsesc scurtături, surogate, soluții de rezervă. Asta n-ar fi rău în situații limită, dar este total contraindicat ca mod de viață ...
Citește mai mult »

Duhul blândeții

Nu-mi dau seama dacă este de vină sărăcia, lipsa de educație sau un ADN colectiv care ne bântuie încă, dar oriunde ai merge pe la noi ai șanse să dai peste nevrozați, isterici, turbați. Prin firme mă mir că n-au apărut primele crime colective, precum în școlile americane. La spital ai mari șanse să dai peste vreun nedormit care-și varsă oboseala pe tine. Prin instituțiile de învățământ daca nu-i depresie, e burnout. Într-o plimbare de 5 minute pe stradă aud mai multe înjurături ca într-un întreg sezon de meciuri în copilărie. Apoi mă uit la formatorii de opinie. Dan Negru scrie pe LinkedIn, citez: “i-aș pedepsi pe copiii care-și aruncă părinții în aziluri de bătrâni”. Să-i pedepsim și noi, zic, că pe unii îi pedepsește suficient soarta să îngrijească peste puterile lor de bolnavi incurabili, fără ajutor și fără soluții. Mutându-ne în politică, Ludovic Orban declară despre nunta în post a unor rivali politici: “Nici atei nu sunt ăştia, mai degrabă sunt păgâni şi nu mai au voie să conducă România”. Deci există o scară a valorilor umane, ...
Citește mai mult »